VIDEO // S-a urcat pe o clădire și amenința că își va lua zilele. Un bărbat din Bălți a fost salvat de la sinucidere

Un bărbat beat criță, care amenința că se va arunca de pe acoperișul unei clădiri abandonate din Bălți, a fost salvat. După aproape 30 de minute de negocieri, acesta nu s-a lăsat convins de salvatori, așa că polițiștii l-au luat cu forța, informează Nordnews.md

Paznicul teritoriului unde este amplasată clădire a încercat să-l oprească pe bărbat, dar acesta a luat-o la fugă pe scări. Ajuns sus, bărbatul s-a așezat pe marginea acoperișului.

A cerut țigări și chibrituri de la mine apoi s-a dus în partea cealaltă și a sărit gardul, sa urcat pe partea cealaltă și eu până m-am dus din urma lui el a spus nu te apropia că eu sar”, a spus paznicul.

Unii martori spun că bărbatul era disperat. Recent, acesta ar fi rămas fără permis de conducere după ce a urcat la volan în stare de ebrietate.

În urma tratativelor, salvatorii, pompierii, în comun cu Inspectoratul de Poliție, au reușit ca persoana să fie imobilizată și scoasă din zona de pericol de aruncare de la înălțime”, a declarat Vasile Iovdii, Șeful Direcției Situații Excepționale Bălți.

Bărbatul în vârstă de 41 de ani a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie din Bălți.

Total
0
Shares
Total
0
Share