În seara zilei de 24 iunie, angajații IGSU au intervenit de urgență pe șoseaua Balcani nr.3 din capitală, reușind să prevină o explozie de proporție, transmite Telegraph.md, cu referire la Echipa.md
Potrivit informațiilor operative în urma vântului puternic un copac a căzut peste un rezervor cu gaz lichefiat, deteriorându-l. În urma impactului a avut loc o scurgere de gaze. La fața locului au intervenit 3 echipaje care au stopat scurgerea și au deblocat rezervorul de arborele căzut.
În urma incidentului nimeni nu a avut de suferit. Pompierii au reușit să întreprindă toate acțiunile necesare, prevenind producerea unei deflagrații. Circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.