Candidatul la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024, Victoria Furtună, a anunțat începerea oficială a campaniei sale electorale, cu o primă întâlnire publică în orașul Hîncești, locul său de naștere. Evenimentul va avea loc mâine, la ora 12:00, pe Strada Mihalcea Hincu, 132, în adiacentul Primăriei Hîncești.
„De mâine, încep cursa electorală în care îmi propun să mă întâlnesc personal cu cât mai mulți oameni pentru a afla direct problemele fiecăruia, așa cum trebuie să facă un președinte al poporului. Voi începe mâine, din Hîncești, orașul meu natal, unde m-am născut și am copilărit”, a declarat Furtună.
În cadrul întâlnirii, candidatul va prezenta viziunea sa asupra provocărilor actuale cu care se confruntă Republica Moldova și soluțiile pe care le propune pentru a asigura o guvernare responsabilă și demnitatea cetățenilor.
Furtună, în vârstă de 43 de ani, are o carieră vastă în domeniul justiției, fiind procuror și având o experiență remarcabilă în lupta împotriva corupției.
Ea și-a anunțat candidatura cu promisiunea de a lupta pentru dreptate și de a aduce schimbări semnificative pentru poporul moldovean, bazându-se pe principiile democrației și dezvoltării durabile.