Un individ din Dubăsari cu probleme de sănătate mintală și-ar fi decapitat mama

Un individ cu probleme de sănătate mintală și-ar fi decapitat mama. Cazul a avut loc într-o localitate din raionul Dubăsari, scrie Realitatea.md

Oamenii legii au fost sesizați pe 30 ianuarie, în jurul orei 21:30, chiar de presupusul autor al crimei. Acesta are 33 de ani și a fost eliberat dintr-o instituție medicală specializată cu o seară înainte.

Între victima de 61 de ani și bănuit s-a iscat un conflict, a comunicat redacției Realitatea ofițera de presă a Poliției Capitalei, Diana Fetco. Conform ei, oamenii legii au stabilit că pentru comiterea crimei s-au folosit mai multe obiecte ascuțite.

„Precizăm că bănuitul în anul 2016 a mai fost cercetat penal pentru omorul tatălui său, instanța de judecată stabilindu-i starea de iresponsabilitate, cu aplicarea în privința acestuia a măsurii de constrângere cu caracter medical, fiind internat în instituția psihiatrică cu supraveghere riguroasă”, a menționat Diana Fetco.

Pe caz a fost pornită urmărirea penală pentru „omorul unei persoane, săvârșit asupra unui membru de familie, cu deosebită cruzime”. Bărbatul a fost reținut.

Total
0
Shares
Total
0
Share