Un eurodeputat cere Parlamentului european ca Moldova să primească statutul preliminar de aderare la UE

Republica Moldova ar putea primi în curând statutul preliminar de aderare la Uniunea Europeană, asemănător celui pe care îl are Norvegia, astfel încât să-i ofere posibilitatea de a deveni membru al pieței unice europene, ca etapă preliminară în procesul de aderare la UE. Despre acest lucru a anunțat eurodeputatul român, Siegfried Mureșan, președinte al Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, care a anunțat astăzi, 11 februarie, că, ieri a depus împreună cu președintele Delegației Parlamentului European la Comitetul parlamentar „Euronest”, Andrius Kubilius, și vicepreședintele acesteia, Andrzej Halicki, un amendament ce reflectă această solicitare la Proiectul de raport al Parlamentului privind implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, informează Realitatea.md

Totodată, Mureșan a declarat că, statele membre UE trebuie să sprijine Republica Moldova în investigarea fraudei bancare să coopereze mai strâns, astfel încât banii care au dispărut din băncile moldovenești să poată fi recuperați mai repede.

„Am cerut ca Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene să adopte, fără întârziere, noua asistență macro-financiară de 150 de milioane de euro propusă de Comisia Europeană pentru Republica Moldova la începutul acestui an. De asemenea, conform amendamentului depus, Comisia Europeană trebuie să asigure Republicii Moldova suficient sprijin tehnic pentru a putea implementa în mod adecvat reformele necesare acordării ajutorului financiar. Un alt lucru important prevăzut în amendamente este ca Uniunea Europeană să ofere, în viitorul apropiat, un statut preliminar de aderare europeană pentru Republica Moldova. Prin acest statut, asemănător celui pe care îl are Norvegia, Republica Moldova ar deveni membru al pieței unice europene, ca etapă preliminară în procesul de aderare la UE”, se arată în mesajul lui Mureșan.

Eurodeputatul român afirmă că, acum, la Chișinău, este o majoritate politică pro-europeană care a arătat că vrea și poate să accelereze reformele prevăzute în Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, de aceea, prin acest raport, trebuie „să arătăm clar că Parlamentul European observă aceste eforturi și că suntem dispuși să ajutăm și mai mult Republica Moldova în dorința de a implementa reformele necesare pentru apropierea de Uniunea Europeană și pentru creșterea nivelului de trai al oamenilor”.

„Dorim, în același timp, să încurajăm și celelalte instituții europene, precum și statele membre să crească sprijinul pentru Republica Moldova și pentru cetățenii săi. Pentru a fi adoptat, proiectul de raport privind implementarea Acordului de Asociere dintre UE și Republica Moldova, cu tot cu amendamentele depuse, trebuie să fie votat mai întâi în Comisia pentru afaceri externe, apoi în sesiunea plenară a Parlamentului European”, a conchis Mureșan.

Total
0
Shares
Total
0
Share