O tânără a fost strangulată și înjunghiată de un individ pe care l-a cunoscut pe internet.

O tânără din SUA a murit după ce a fost strangulată și înjunghiată de un individ cu care a ieșit și pe care l-a cunoscut pe un site de socializare.

Potrivit autorităților, tânărul de 24 de ani ar fi alertat serviciile de urgență, declarând că a ucis pe cineva, transmite Daily Mail.

În timpul apelului, suspectul i-ar fi zis operatorului să trimită pe cineva să-l împuște.

Când oficialii au ajuns la locul incidentului, au găsit-o pe victimă inconștientă, pe podea, cu răni pe corp. În ciuda faptului că a primit îngrijiri medicale de urgență, ea a murit la scurt timp.

Tânărul ar fi declarat ulterior că a cunoscut-o pe fată pe o rețea de socializare și ar fi mers într-un local împreună. Acolo, ei au consumat băuturi alcoolice și s-au dus în locuința acestuia.

În mijlocul nopții, el a mai adăugat că s-a trezit cu victima lângă el și ar fi început să o strângă de gât, în timp ce ea se împotrivea.

La scurt timp, el s-ar fi dus la bucătărie, de unde a luat un cuțit, înjunghiind-o pe femeie de mai multe ori. Zece minute mai târziu el anunța autoritățile cu privire la crima comisă.

Autoritățile au mai adăugat că nu există suspiciuni cu privire la un posibil conflict între cei doi înainte de tragedie și că vinovatul a fost reținut.

Citește și. Germania: Cinci răniţi, între care un copil de 2 ani, după ce un bărbat a intrat cu maşina în pietoni

Total
0
Shares
Total
0
Share