Indexarea pensiilor de astăzi, 1 martie, deocamdată este la nivel de discuții. Cel puțin asta a lăsat să se înțeleagă ministrul Economiei, Sergiu Gaibu.
Astfel de discuții se poartă și pe acest subiect este coordonatorul Ministerul Muncii, a declarat Gaibu.
Amintim că vicepreședintele PAS, Lilian Carp, a declarat anterior că pensiile ar putea fi indexate în acest an din 1 martie şi nu din 1 aprilie.
„O să avem şi compensarea pensiilor nu cu data de 1 aprilie, dar cu data de 1 martie, în funcţie de inflaţie cu aproape 20%. Cel puţin noi discutăm despre aceste lucruri şi în aceste zile vom avea o decizie”, a declarat Lilian Carp, în data de 18 februarie.