Serviciul Vamal raportează încasări de peste 677 de milioane de lei, acumulate în perioada 27 noiembrie – 3 decembrie.
De la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 31,8 miliarde lei, fiind atestată o creștere de 3,7 % față de încasările din intervalul corespondent al anului 2022.
Totodată, pe parcursul săptămânii precedente de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 35,1 milioane de lei, ceea ce reprezintă 5,2 % din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.
Au fost perfectate 11 893 de declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 41 590 de traversări. Cele mai tranzitate posturi vamale rămân a fi Leușeni și Sculeni, cu 11 505 și, respectiv, 8 437 traversări.
La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată, au fost constatate 48 de încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 205 mii de lei.