Parlamentul Estoniei a inițiat procedura privind reducerea accizei la benzină. Moldova bate pasul pe loc

La 10 martie curent, în Parlamentul din Estonia a fost înregistrat un proiect de lege inițiat cu o zi înainte, privind modificarea Legii accizelor la alcool, tutun, combustibil și electricitate, inițiat de Fracțiunea Partidului Patriei (Isamaa), informează Sinteza.org

Mai exact, proiectul de lege prevede o reducere a accizei la benzina fără plumb timp de un an la nivelul minim al Uniunii Europene, adică 359 de euro la 1.000 de litri, potrivit presei din Estonia.

Astfel, se propune stabilirea unei asemenea reduceri a accizelor pentru un an, începând cu 1 mai 2022 până la 1 mai 2023. În iarna anului viitor, situația va fi reanalizată pentru a decide asupra oportunității prelungirii acestei măsuri.

Moldova bate pasul pe loc

La rândul său, autoritățile din Moldova nu intenționează să reducă accizele la carburanți. Anunțul a fost făcut recent de către premierul Natalia Gavrilița în cadrul unei conferințe de presă. Șefa cabinetului de miniștri a precizat că, în contextul scumpirii semnificative a benzinei și motorinei, autoritățile vor discuta unele acțiuni de suport doar pentru agricultori și transportatori.

Credem că noi trebuie să venim din potrivă cu anumite produse țintite pentru cei care au cel mai mult nevoie de ajutor, reducerea accizelor va fi compensată de noi creșteri”, a declarat Gavrilița.

Întrebată, cum vor fi ajutați în acest sens simplii cetățeni, premierul a spus că „principalul instrument de ajutorare a populației este creșterea pensiilor și salariilor”.

Soluția Partidului Politic ȘOR pentru ieftinirea carburanților – ignorată de Guvernul PAS

Partidul ȘOR a cerut recent autorităților să taie în jumătate accizele la importul de carburanți și să reducă TVA de la 20% la 8 la sută. Potrivit liderului formațiunii, Ilan Șor, această măsură ar permite ca benzina și motorina să coste la pompă în jur de 20 de lei.

Politicianul a venit cu această propunere în contextul în care prețurile pentru produsele petroliere cresc substanțial de la o zi la alta.

Astăzi, una dintre cele mai stringente probleme țin de scumpirile absolut la toate produsele. Înțelegem foarte bine că puterea a scăpat situația de sub control. Noi am propus, încă săptămâna trecută, un set de măsuri, care ar permite imediat oprirea scumpirilor. Și noi înțelegem că principala problemă este prețul carburanților, care determină automat scumpirea tuturor celorlalte produse și servicii”, a declarat Ilan Șor, într-o postare video pe Facebook.

În aceste condiții, el a venit cu o soluție care ar permite reducerea substanțială a prețurilor carburanților.

Soluția este foarte simplă: reducerea cu 50% a accizelor pentru carburanți, precum și reducerea cotei TVA, de la 20% la 8%. Cerem ca această măsură să fie aplicată cel puțin pentru câteva luni, până când situația se va mai calma și va fi găsită o soluție globală pentru această problemă”, a precizat Ilan Șor.

În context, politicianul a făcut un apel repetat către puterea politică să se concentreze și asupra problemelor cu care se confruntă cetățenii moldoveni.

Luați-o ca pe o soluție pentru o problemă concretă a populației. Mizez foarte mult pe faptul că sunteți conștienți, adecvați și întregi la minte, ca să vă dați seama că este nevoie să salvăm oamenii de foamete, care riscă să vină, dacă nu vom întreprinde nimic”, a conchis Ilan Șor în intervenția sa.

https://www.youtube.com/watch?v=HWilOyYenRg

Total
0
Shares
Total
0
Share