Volodimir Zelenski a semnat legea care permite naționalizarea proprietăților rusești

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski anunță că a semnat legea care permite naționalizarea proprietăților rusești și a rezidenților săi pe teritoriul Ucrainei. Potrivit legii, averile vor fi confiscate fără nicio compensație a valorii acestora, în condițiile invaziei Rusiei în Ucraina, informează TV8.md

„Vreau să le spun un singur lucru: veți răspune la fel ca cei care ordonă bombardarea civililor. Vom identifica proprietățile propagandiștilor și persoanelor asociate lor. Vom face tot posibilul pentru a le confisca. Iubești o viață bogată și țările prospere? Nu vei mai avea parte de asta, iar acesta e doar începutul”, a subliniat Zelenski în cadrul adresării sale publice de joi, 10 martie, a 15-a zi de război.

Volodimir Zelenski a vorbit și despre atacul din 9 martie asupra maternității din Mariupol.

„Trupele ruse au creat deja o catastrofă umanitară în orașele noastre, însă acesta e planul lor. Vor să ne umileascăoamenii, de asta blochează Mariupol și Volnovaha”, a subliniat președintele ucrainean.

„Ne-am apărat țara timp de 15 zile, timp în care nu am devenit sclavi și nu vgom deveni niciodată, deoarece așa suntem noi, acesta e destinul nostru”, a mai spus Volodimir Zelenski.

Președintele Ucrainei a mai dat asigurări că toate orașele distruse în urma războiului cu Rusia vor fi reconstruite. „Nu vor vedea nicio urmă a invaziei ruse”, a menționat Volodimir Zelesnki.

Total
0
Shares
Total
0
Share