Reacția lui Pavel Filip la plecarea recentă a unui alt deputat din fracțiunea PDM

Președintele Partidului Democrat, Pavel Filip, a comentat succint plecarea deputatei PDM Efrosinia Grețu și aderarea acesteia la grupul Pro Moldova. Mai exact, a distribuit pe Facebook o declarație a parlamentarei din 22 mai curent, în care condamna plecările din PDM. „Total de acord, dnă Grețu”, a scris Pavel Filip.

„Condamnăm cu fermitate plecărilor celor care nu sunt de acord cu faptul că în PDM lucrurile s-au schimbat. Deciziile sunt luate împreună, nu de 2-3 persoane, ca înainte. Construim un partid autentic pro-european și asta nu le place celor care se obișnuiseră să vadă partidul ca sac cu bani și rezolvare de interese”, spunea pe 22 mai Efrosinia Grețu.

Chiar și așa, pe 17 iunie, aceasta a părăsit formațiunea politică, ca și colegii pe care îi critica, aderând la Pro Moldova. Astfel, coaliția PDM – PSRM a rămas fără majoritate parlamentară, având împreună 50 de mandate.

Citește și: ULTIMA ORĂ // Încă un deputat PDM a aderat la PRO Moldova

Total
0
Shares
Total
0
Share