Subiectul trotuarelor, din nou în discuții la Primăria Chișinău, asta după ce pe strada Nicolae Testemițanu, o porțiune de trotuar, proaspăt asfaltată, s-a surpat din cauza ploilor. Primarul Ion Ceban s-a arătat indignat de faptul că lucrările se fac de mântuială, iar, în final, au de suferit cetățenii de rând.
„Vreau un raport cu privire la cine a făcut lucrările acolo. Noi nu avem bani mulți pentru ca să fie lucruri de 2 ori făcute. Astăzi până la sfârșitul zilei să fie un raport în acest sens”, a declarat edilul.
La ședința de săptămâna trecută, subiectul trotuarelor tot a fost abordat, după ce o persoană fizică a decis să taie asfaltul proaspăt pus, pentru a trage o conductă de apă. Ion Ceban a cerut în acel caz ca persoana să fie amendată și să achite pentru lucrările de reparație a asfaltului.
Cât ține de cazul de la Nicolae Testemițeanu, mai multe poze în acest sens au fost plasate pe rețelele de socializare, fapt care a stârnit critici.
Citește și: COVID-19 MOLDOVA // Alte 3 decese înregistrate în această dimineață