Episcopul de Edineț și Briceni se tratează de infecție cu noul coroavirus

Episcopul de Edineț și Briceni, Nicodim, în vârstă de 63 de ani, este internat de sâmbăta trecută la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” din Chișinău, fiind infectat cu noul coronavirus.

În aceste condiții, secretarul eparhial, protoiereul Adrian Cotelea, a comunicat pentru ZdG că liturghia de Paști va fi organizată fără episcop.

„Cu părere de rău, el e Episcopul de Edineț și Briceni, alt episcop nu avem în loc, o să facem sfânta liturghie fără dumnealui și o să ne rugăm pentru sănătatea lui”, a precizat el.

Potrivit lui Cotelea, acesta s-ar fi infectat la domiciliul său din Orhei. Primul test, făcut la începutul săptămânii trecute, a fost negativ și se trata de răceală, iar apoi starea s-a agravat și a dat vineri testul repetat, rezultatul fiind pozitiv.

Conform ultimelor informații oficiale, în total, în R. Moldova au fost înregistrate 2154 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintre care 135 diagnosticate de către medicii de familie. Până acum, s-au tratat 235 de persoane, iar 54 au decedat.

Сitește și: Încă un deces provocat de coronavirus! Bilanțul celor răpuși a ajuns la 54

Total
0
Shares
Total
0
Share