VIDEO // Tudor Ulianovschi spune că va participa la alegerile parlamentare, fie în cadrul unui partid, fie al unei alte construcții politice

Tudor Ulianovschi, fost ministru de Externe

Diplomatul Tudor Ulianovschi, care candidează independent la scrutinul prezidențial, susține că, împreună cu echipa sa, va lupta pentru o Moldovă normală și la alegerile parlamentare din 2025. El a mai adăugat că va participa la parlamentarele din anul viitor, în cadrul unui partid sau o altă construcție politică.

„Oamenii așteaptă ceva nou. Vor să vadă structuri politice noi, alte fețe și lideri dedicați și dornici să schimbe în bine situația din țară. Republica Moldova este o țară parlamentară, iar ca să poți face schimbări reale, trebuie să ajungi în Parlament. Împreună cu echipa mea, vom face parte dintr-o construcție politică, în care ne vom regăsi cu toții”, a menționat Tudor Ulianovschi, la emisiunea „Puterea a patra”, de la N4, moderată de jurnalistul Gheorghe Gonța.

Fostul ministru de Externe a mai accentuat că a candidat independent la alegerile prezidențiale, dar independent nu înseamnă singur. El mai spune că împreună cu el sunt cetățenii moldoveni, dar și echipa sa, formată din oameni profesioniști și competenți.

„Acum ne concentrăm asupra alegerilor prezidențiale. Decizia de a participa independent s-a dovedit a fi una corectă. Oamenii vor să aleagă o persoană anume în funcția de președinte al țării, nu un partid”, a mai precizat Tudor Ulianovschi.

Pentru ca Tudor Ulianovschi să fie în buletinul de vot la alegerile prezidențiale, este nevoie de susținerea a cel puțin 15.000 de cetățeni cu drept de vot. În prezent, are loc procesul de colectare a semnăturilor, care va permite înregistrarea oficială a lui Tudor Ulianovschi în cursa electorală pentru scrutinul din 20 octombrie.

Total
0
Shares
Total
0
Share