VIDEO // Parlamentul de legislatura a XI-a a fost legal constituit

Parlamentul de legislatura a XI-a a fost legal constituit. Astăzi, a avut loc ședința de constituire a Legislativului, la care și-au înregistrat prezența 91 din 101 de deputați aleși, transmite Telegraph.md

Prima ședință a Parlamentului a fost prezidată de cel mai în vârstă deputat, Eduard Smirnov.

La începutul ședinței, de la tribuna principală a Parlamentului, Președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, a prezentat raportul privind rezultatele alegerilor parlamentare anticipate şi validarea mandatelor deputaţilor aleşi.

La ședința de constituire a Parlamentului de legislatura a XI-a a participat Președintele Republicii Moldova. Maia Sandu ia ținut un discurs în fața parlamentarilor.

Deputații au luat o pauză în ședință până joi, 29 iulie.

Alegerile parlamentare anticipate au avut loc pe 11 iulie 2021, în urma cărora au fost aleși 63 de deputați din partea Partidului Politic ”Partidul Acțiune și Solidaritate”, 32 de deputați – din partea Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor și 6 deputați – din partea Partidului Politic ”Șor”.

Potrivit Regulamentului Parlamentului, în cazul în care intervine vacanţa mandatului de deputat, acesta va fi atribuit supleantului imediat următor de pe lista partidului, organizației social-politice sau a blocului electoral pentru care a candidat deputatul al cărui mandat a fost declarat vacant.

Citește și: FOTO // O nouă gafă a șefei statului: Maia Sandu a stat cu spatele la Drapelul de Stat la şedinţa de constituire a Parlamentului

Total
0
Shares
Total
0
Share