VIDEO // Eurodeputatul Diana Iovanovici-Șoșoacă a solicitat negocieri de pace pentru încetarea războiului din Ucraina

Într-o intervenție în plenul Parlamentului European, eurodeputatul Diana Iovanovici-Șoșoacă a cerut încetarea conflictului din Ucraina prin negocieri de pace.

„În calitate de senator al României, funcție pe care am deținut-o din 2020 în Parlamentul României, în februarie 2022 am făcut primul Memoriu internațional intitulat ‘Neutralitate pentru România – Pacea de la București’. L-am trimis tuturor ambasadelor implicate, inclusiv Parlamentului European, Comisiei Europene aflate la București. Singura parte care a dorit să discute despre pace, uimitor, a fost Federația Rusă, moment în care, împreună cu alți parlamentari, am discutat cu aceștia”, a declarat Iovanovici-Șoșoacă.

Ea a criticat vehement trimiterea de arme către Ucraina, subliniind impactul negativ asupra României: „Pacea nu se face trimițând arme. Ați distrus România, toate drumurile sunt distruse, românii sunt sărăciți ajutând ucrainenii non-stop.”

În plus, eurodeputatul a atras atenția asupra situației comunității românești din Ucraina, care se confruntă cu restricții severe: „Nu știu dacă știți, dar în Ucraina românii nu au dreptul să vorbească limba română. Avem peste un milion de români acolo, au fost maltratați, din 220 de școli nu mai sunt decât 8 în limba română unde nu se vorbește limba română. Li se interzice să vorbească, să se roage.”

În încheiere, Iovanovici-Șoșoacă a făcut un apel clar pentru pace: „Așa că vă rog frumos: pentru pace faceți negocieri de pace, nu trimiteți arme cu care omorâți oameni.”

Total
0
Shares
Total
0
Share