Un minor a murit, iar altul a ajuns la spital, după ce s-au izbit cu motocicleta de un cal

Un băiat de 15 ani a murit, iar altul de 16 ani a ajuns la spital, după ce s-au izbit cu motocicleta de un cal mort care se afla pe șosea. Tragedia s-a întâmplat pe 3 noiembrie, în apropierea localității Voinova din Strășeni.

Informația a fost confirmată pentru Jurnal.md de către ofițerul de presă al IP Strășeni, Mariana Didenco.

Urmare a traumatismelor primite, minorul de 15 ani a decedat pe loc, iar celălalt a fost transportat la spital pentru acordarea ajutorului medical.

Totodată, oamenii legii au stabilit că, înainte de producerea accidentului, calul ar fi fost tamponat de un automobil, care a părăsit locul accidentului.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse, polițiștii au stabilit șoferul care ar fi tamponat calul. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 74 de ani, care se afla la volanul unui Volkswagen. Șoferul nu era în stare de ebrietate.

Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share