Un deputat PAS s-a trezit cu serviciile publicate pe un site de anunțuri: Prășesc, întorc fânul, bat cu barosul. Preț: 1 vot și un păhărel de vin bun!

Ceea ce s-a promis pe la porțile oamenilor în schimbul la un vot, în campania electorală, ar trebui să fie realizat. Cel puțin, așa ar suna sloganul deputatului PAS, Dumitru Alaiba, care a mers zilele trecute în satul Noroceni, raionul Orhei, pentru a-și onora promisiunea dată unui localnic și anume de-a lucra pe câmp și în gospodăria acestuia, dacă formațiunea din care face parte ar fi luat majoritatea la alegerile parlamentare, scrie Sinteza.org.

Totuși, se pare că acțiunile gospodărești cu care politicianul se laudă pe rețelele de socializare, dar și care au fost difuzate de un renumit post TV, au atras atenția și au sporit simțul umorului internauților.

Astfel, Dumitru Alaiba s-a ales cu o postare pe 999.md, acolo unde serviciile sale sunt scoase la vânzare în schimbul unui vot și a unui păhărel de vin bun.

”Prășesc, întorc fânul, bat cu barosul, scot apă din fântână și altele! LUCREZ ȘI PE TIMP DE PLOAIE!!” – așa se intitulează postarea, publicată la categoria „Servicii agricole” a celui mai popular site moldovenesc de promovare a diverselor servicii comerciale.

Postarea despre ”harnicul” deputat PAS este însoțită de o scurtă descriere a serviciilor oferite de acesta și costul muncii pe care este gată să o ofere:

„Sunt un muncitor harnic și sârguincios

IMPORTANT!! LUCREZ ȘI PE TIMP DE PLOAIE LUCREZ ȘI ÎN ZILE DE SĂRBĂTOARE

Pot prăși, întorce fânul, să bat cu barosul, să scot apă din fântână, să tai lemnele și multe altele!

Am o echipă mare și dornică de lucru

PREȚ: 1 vot și un păhărel de vin bun!

Mă găsiți pe Facebook: Dunitru Alaiba”

La fel, postare conține și câteva fotografii ce vin să susțină mesajul legiuitorului:

„Prășesc, întorc fânul, bat cu barosul. Preț: 1 vot și un păhărel de vin bun!” Acțiunea deputatului Dumitru Alaiba pe un site de anunțuri

De precizat că, o situație similară s-a produs cu ex-deputatul PDM, Sergiu Sîrbu, cel care la fel s-a ales în trecut cu o postare pe site-ul moldovenesc – 999.md, ce conținea mai multe imagini în care politicianul desfășura activități gospodărești.

Atunci, materialul a fost larg difuzat de site-ul de știri Diez.md care descria acțiunile gospodărești a lui Sîrbu ca fiind „lucruri trăsnite în campanie electorală”.

Total
0
Shares
Total
0
Share