Un avion cu nouă oameni la bord s-a prăbușit într-o junglă din Thailanda

Autoritățile din Thailanda desfășoară vineri căutări în junglă în încercarea de a-i găsi pe cei nouă pasageri ai unui avion turistic care s-a prăbușit joi în estul țării, însă nu sunt foarte optimiste, scrie Agerpres.ro

Avionul cu turbopropulsoare s-a prăbușit joi în jungla din provincia Chachoengsao în timp ce transporta nouă persoane de la Bangkok la Trat, în apropiere de granița cu Cambodgia.

Autoritățile thailandeze estimează că, probabil, toți ocupanții au murit în accident.

„Accidentul a avut loc în jurul orei 15:10. Încercăm să îi găsim pe cei dispăruți, dar credem că toți sunt morți”, a declarat reporterilor, la locul accidentului, guvernatorul provinciei Chachoengsao, Chonlatee Yangtrong.

Potrivit presei locale, pasagerii erau patru thailandezi și cinci chinezi, inclusiv doi copii de 12 și 13 ani.

Peste 300 de militari și voluntari sunt dislocați pentru a căuta persoanele dispărute, iar autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele accidentului.

Au fost găsite fragmente de corp, precum și bucăți din avion, dar ploile abundente au încetinit căutarea.

„Nu intenționăm să ne oprim până nu găsim oamenii dispăruți, chiar dacă unele zone sunt pline de apă”, a adăugat guvernatorul.

Total
0
Shares
Total
0
Share