Trei persoane, reținute pentru transportarea ilegală a peste 100 mii de țigări și o tonă de narghilea

Trei persoane au fost reținute pentru transportarea prin contrabandă, spre România, a peste 100 mii de țigări și o tonă de narghilea, în valoare de peste 1 milion de lei.

Potrivit Serviciului Vamal, grupul a fost documentat timp de câteva luni, iar ulterior au fost desfășurate 16 percheziții. În urma descinderilor, au fost reținuți trei bărbați cu vârste de peste 30 de ani. Este vorba de organizatorul schemei și doi curieri.

De asemenea, în dimineața zilei de ieri, la posturile vamale Leușeni și Sculeni au fost reținute două mașini, din care au fost ridicate mărfurile camuflate în rezervoarele pentru gaz, cu care erau alimentate cele două mașini.

În timpul perchezițiilor au fost ridicate ambalajele cutiilor în care anterior se aflau mărfurile de contrabandă – tutun pentru narghilea, țigări – precum și mijloace bănești care ar proveni din contrabandă, înscrisuri de ciornă, precum și un mijloc de transport dotat cu ascunziș similar, anterior folosit pentru transportarea bunurilor în afara țării.

Cercetările pe acest caz continuă.

Total
0
Shares
Total
0
Share