Tragedie în satul Climăuți: Un bărbat de 36 de ani a fost găsit înecat în bazinul propriei case

Un bărbat de 36 de ani s-a înecat în bazinul artificial din curtea casei sale, din satul Climăuți, raionul Dondușeni.

Potrivit Poliției, bărbatul se afla acasă cu familia și a intrat în bazin pentru a se răcori. După câteva minute, rudele l-au găsit inconștient în apă. În ciuda eforturilor lor de a-l salva și a intervenției rapide a medicilor, aceștia au constatat decesul la fața locului.

Polițiștii nu au descoperit semne de moarte violentă în urma examinării preliminare a corpului. Cadavrul a fost transportat la Serviciul Medico-Legal Edineț pentru o expertiză detaliată, care va stabili cauza exactă a decesului.

Total
0
Shares
Total
0
Share