Tensiuni la Parlament: “Deputații PAS încalcă grosolan libertatea de exprimare a opoziției și împiedică participarea lor la ședințele plenare”

Guvernarea PAS continuă să persecute opoziția parlamentară, susține opoziția.

“Dacă, inițial, aceasta se întâmpla prin deconectarea microfoanelor, respingerea tuturor inițiativelor legislative și insulte, la ședința de joi PAS a depășit orice limită și nu și-a mai ascuns metodele dictatoriale.

La inițiativa speakerului Legislativului, Igor Grosu, parlamentarii pasiști au susținut propunerea de a interzice aleșilor poporului din partea Blocului ”Victorie” să participe la cinci ședințe plenare, invocând un motiv mai mult decât aberant.

Situația s-a tensionat după ce Igor Grosu i-a închis microfonul deputatului Blocului “Victorie” Denis Ulanov, care a încercat să scoată în evidentă lacunele din legea cu privire la BNM, votată de majoritatea PAS în plen în mare grabă. După mai multe încercări eșuate ale alesului poporului de a vorbi, el i-a spus lui Igor Grosu că dacă nelegiuirea va continua, va fi nevoit să vorbească de la microfonul lui. El a catalogat această replică drept o amenințare, și i-a cerut scuze publice.

“Au încercat din nou să mă împiedice să vorbesc în parlament. Celor de la PAS nu le e suficientă comisia juridică, vor să îmi închidă gura pentru a opera modificări la legea privind Banca Națională. Pentru a o face să scape de controlul organelor de supraveghere și al oamenilor. Dar atâta timp cât deputații din blocul “Victorie” sunt în Parlament – vom continua să tragem un semnal de alarmă!”, a spus Denis Ulanov.

Astfel, deputații Blocului “Victorie” au fost nevoiți să blocheze tribuna centrală a Parlamentului pentru a se face auziți, scandând “Rușine” și “Jos Maia Sandu”. Însă, nici aceasta nu a ajutat prea mult, chiar dacă alți deputați din cadrul opoziției parlamentare i-au cerut lui Igor Grosu să respecte regulamentul Parlamentului și să nu limiteze libertatea de exprimare.

Ulanov a ieșit la tribuna Parlamentului și și-a exprimat poziția vorbind în voce tare, din cauza microfonului deconectat.

“Banca Națională a primit statutul de inculpat financiar în dosarul fraudei bancare. Există o hotărâre judecătorească, atunci când va exista un verdict de vinovăție, Banca Națională va trebui să returneze Ministerului Finanțelor întreaga sumă de bani pe care guvernul a furat-o. Hotărârea CC arată că prejudiciul adus bugetului de stat a fost cauzat de guvern și BNM. Timp de mai mulți ani, acești oameni au stat în BNM în calitate de reprezentanți ai statului și au votat pentru împrumuturi care au fost furate timp de 20 de ani. Știți foarte bine cine a furat miliardul, dar vă este frică să recunoașteți acest lucru față de voi înșivă”, a declarat Denis Ulanov, deputat al grupului “Victorie”.

Deputatul fracțiunii „Blocului Comuniștilor și Socialiștilor” (BCS) Inga Sibova i-a cerut lui Igor Grosu, în calitate de speaker, să asigure dreptul la exprimare pentru deputații din opoziție!

“Când lipsiți deputații de dreptul de a se exprima, încălcați legea. Vă îndemn să asigurați dreptul oricărui deputat de a se exprima, inclusiv deputaților care vă displac personal, într-un fel sau altul!”, a declarat deputatul Sibova.

Nemulțumiți de blocarea tribunei centrale, deputații PAS au luat o pauză, apoi Igor Grosu a supus votului inițiativa cu privire la interzicerea participării deputaților din grupul parlamentar “Victorie” la cinci ședințe plenare, făcând referire la articolul 133, Aliniat 1, litera F din regulamentul Parlamentului.

Este vorba despre deputații Vasile Bolea, Denis Ulanov, Marina Tauber, Vadim Fotescu, Reghina Apostolova, Alexandru Nesterovschi și Irina Lozovan.

Grosu a menționat că ședințele Legislativului vor fi reluate vineri, 14 iunie, cu solicitarea ca serviciul de Pază și Protecție a Parlamentului să aibă în vedere sancțiunile impuse deputaților Blocului “Victorie”.

“Șobolanii fug de pe corabie!” – astfel, Marina Tauber, deputat din partea blocului “Victorie”, a catalogat acțiunile pasiștilor, care se grăbeau să părăsească sala de ședințe a Parlamentului.

“Astăzi a fost despre cum grupul parlamentar “Victorie”, format din 9 deputați, a alungat 63 de pasiști nerușinați! Și așa va fi în tot și în toate! Victorie!”, a scris Mariana Tauber pe canalul său de Telegram.

Opoziția BCS l-a acuzat pe speakerul Parlamentului, Igor Grosu, de blocarea intenționată a activității organului legislativ, și i-a cerut să demisioneze de bunăvoie.

“Blocarea activității Parlamentului, nefuncționalitatea acestuia – responsabilitatea personală a președintelui Igor Grosu. El a depășit cu mult limitele legii, în baza căreia trebuie să lucreze.

Considerăm că Grosu este nepotrivit pentru funcția respectivă de mai mult timp. El însuși trebuie să recunoască aceasta și să demisioneze”, a declarat Konstantin Starîș, deputat al Blocului Comuniștilor și Socialiștilor”, este comunicatul opoziției.

Total
0
Shares
Total
0
Share