Sute de metri de plase și 25 kg de pești confiscați pe lacul Manta

Pe lacul Manta, angajații Sectorului Poliției de Frontieră Cahul au depistat doi bărbați în timp ce pescuiau, încălcând regulile de regim în zona de frontieră, dar și cele stabilite în perioada de prohibiție. De asemenea, polițiștii de frontieră au scos din apele lacului sute de metri de plase, lăsate de pescari.

Într-un caz, doi bărbați au fost observați cu barca pe apele lacului Manta, la revenirea pe mal aceștia au fost documentați. S-a stabilit că sunt locuitori ai satului Manta, raionul Cahul, și aveau cu ei o barcă din lemn și trei plase de monofilament cu lungimea totală de 450 metri. Au reușit să pescuiască aproximativ 25 kg de pești de diferite specii.

În cauză, au fost sesizați reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului Cahul, preluând totodată documentarea faptei pe linia de competență, pentru pescuit ilicit în perioada de prohibiție.

Totodată, de către Poliția de Frontieră persoanele au fost atrase la răspundere contravențională pentru încălcarea regimului zonei de frontieră (art.332, al.1 CC al RM), fiindu-le aplicate amenzii a câte 12 u.c. fiecare.

Total
0
Shares
Total
0
Share