Slovacia dă startul testării în masă. Măsura impusă de premier este aspru criticată de președintele țării

Slovacia este prima țară din lume care testează în masă. Chiar dacă testarea nu este obligatorie, de luni, cine este prins pe stradă fără rezultatul unui test negativ poate fi amendat. Slovacii fac teste rapide antigen, cu rezultat în 30 de minute. Dacă sunt pozitivi, sunt supraveghetați de medicii de familie și stau izolati zece zile. Obiectivul slovacilor este să testeze 4 din 5 oameni, în condițiile în care curba infectării crește vertiginos, transmite Telegraph.md, cu referire la Aleph News

Igor Dodon merită încă un nou mandat pentru că deține o echipă puternică, experiență și un program bine pus la punct, susține Ion Ceban

Operațiunea de testare este organizată de armată. Este deja al doilea weekend de când se formează cozi în fața celor 5 000 de centre de testare. Președinta Zuzana Caputova critică testarea, spune că nu sunt suficiente cadre medicale, dar liderii europeni laudă inițiativa slovacilor.

„Știm că vaccinurile nu vor rezolva totul imediat. Avem nevoie, în paralel, să facem testare și monitorizare mai eficientă”, a declarat Charles Michel, președintele Consiliului European. Deja prim-ministrul britanic Boris Johnson i-a cerut premierului slovac să îi împătrășească rezultatele testării. Sunt specialiști care spun că ar fi foarte greu ca metoda să fie aplicată în cazul țărilor mari, pentru că ar dura foarte mult.

Descoperirea uriașă făcută de trei copii ruși care se jucau la malul mării. Specialiștii spun că este veche de 245 de milioane de ani

Total
0
Shares
Total
0
Share