Sicrie și Mirage pictate pe clădiri din Paris: Doi moldoveni, reținuți pentru posibile legături cu Rusia

În Franța, mai exact în Paris, au fost pictate în ultimele zile tot mai multe imagini cu avioane Mirage în formă de sicriu ori, simplu, cu sicrie. Ele au fost realizate fie pe clădirile unor instituții media, fie în apropierea lor. Doi cetățeni din Republica Moldova au fost reținuți miercuri noapte, bănuiți că le-au mâzgălit pe fațada cotidianului Le Figaro din Paris, scrie rfi.fr.

Cei doi moldoveni sunt bănuiți că au mâzgălit fațada cotidianului Le Figaro din Paris cu 6 imagini care înfățișează sicrie, alături de textul „Opriți moartea” și „Vis,Ucraina”.

Antonov An-225Mriya a fost un avion de transport militar strategic de mare gabarit. Este considerat cel mai mare avion militar din lume. Singurul aparat a fost distrus pe 27 februarie 2022, în urma bombardamentelor de la Kiev. Compania ucraineană de apărare de stat Ukroboronprom, care administrează Antonov, a emis ziua următoare o declarație în care spune că aeronava a fost distrusă, dar va fi reconstruită pe cheltuiala Rusiei – un cost estimat la 3 miliarde de dolari.

Un șablon identic a putut fi observat, joi dimineață, pe fațada Agenției France Presse din Paris, aflată în vecinătatea sediului Le Figaro.

Cei doi suspecți aveau asupra lor pașapoarte moldovenești. Ei au afirmat că au fost plătiți pentru a realiza aceste imagini, scrie AFP și citează surse apropiate anchetei.

Tot săptămâna aceasta, marți și miercuri, inscripții similare dar realizate cu vopsea neagră, ce reprezentau avioane Mirage sub formă de sicriu, au fost găsite în mai multe arondismente din Paris. Ele purtau inscripția „Mirage pentru Ucraina”.

Un șablon asemănător a fost descoperit și luni, pe imobilul ce găzduiește agenția de presă France Presse.

Amintim că la începutul lunii, trei bărbați au fost reținuți, bănuiți că au depus mai multe sicrie, lângă Turnul Eiffel din Paris. Cei trei nu au fost inculpați, până în acest moment.

Iar săptămâna trecută, a fost deschisă o anchetă oficială pe numele a trei tineri moldoveni acuzați că au realizat mai multe inscripții cu sicrie, alături de textul „soldat francez în Ucraina”, în apropierea unui sediu al administrației centrale, în Paris. Ei sunt anchetați în libertate.

De partea sa, Parchetul din Paris a precizat că imagini similare au fost descoperite, în ultimele zile, și în arondismentele 2, 5 și 9 din Paris.

Inscripțiile par a fi inspirate dintr-un desen de presă, realizat de publicația Charlie Hebdo.

La Paris, autoritățile bănuie că Moscova s-a afla în spatele unor acte de destabilizare, referindu-se la cele câteva sicrie care au fost depuse la picioarele Turnului Eiffel și pe care scria “soldați francezi din Ucraina”.

Trei bărbați bănuiți că sunt implicați în poveste – un bulgar, unul născut în Germania și un altul născut în Ucraina- au fost prezentați unui judecător francez, pe 3 iunie. Centrul american de Alertă asupra Amenințărilor (MTAC) arată spre două grupări rusești acuzate că „împrăștie teama în spațiul public pentru a descuraja spectatorii să participe la Jocurile Olimpice”. Organismul american se așteaptă ca astfel de acțiuni să se intensifice pe măsură ce se apropie ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.

Amintim că, recent, președintele Emmanuel Macron promitea Ucrainei avioane Mirage precum și formarea, în Franța, a circa 4.500 de soldați ucraineni. Kremlinul a catalogat spirjinul francez acordat Ucrainei drept „o provocare”.

Total
0
Shares
Total
0
Share