Serviciul Vamal a stabilit și aprobat actele necesare la vămuirea mărfurilor

Serviciul Vamal a elaborate și aprobat un Ordin prin care a stabilit actele necesare a fi prezentate la vămuirea mărfurilor 1 . Ordinul dat vine ca o concretizare, astfel oferind o reglementare la condițiile de bază, la listă și tipul de acte necesare la vămuirea mărfurilor provenite din tranzacțiile economice externe, reieșind din particularitățile tranzacției şi a destinației vamale solicitate, care la rândul său confirmă oportunitatea constituirii acestora și specifică condițiile de prezentare către organele vamale.

Acest document a fost elaborat și aprobat în scopul eliminării incertitudinilor şi în vederea excluderii unor interpretări a normelor juridice atât de funcționarii vamali, cât şi de agenții economici.

Suplimentar, în documentul menționat au fost indicate actele suplimentare recunoscute conform practicilor de comerț internațional, care se prezintă în cazul existenței temeiului pentru solicitarea acestora de către organul vamal, precum și procedura de arhivare a actelor în baza cărora a fost completată declarația vamală în detaliu.

De asemenea, documentul stabilește simplificarea procedurii de înregistrare în Sistemul Informațional al Serviciului Vamal prin excluderea cerinței de prezentare a dosarului la prima tranzacție.

Conchidem, că Serviciul Vamal tinde spre perfecționare a sistemului vamal prin introducerea facilităților vamale și alinierea legislației naționale la prevederile legislației Uniunii Europene.

Comunicat de presă

Total
0
Shares
Total
0
Share