Proiect de lege: Autoritatea de concurență va obține mai multe împuterniciri

Autoritatea de concurență va obține mai multe împuterniciri pentru o aplicare mai eficientă a legislației în domeniul funcționării pieței interne și protecției concurenței loiale, conform normativelor Uniunii Europene. Comisia economie, buget și finanțe va propune plenului Parlamentului aprobarea unui proiect de lege prin care se operează un șir de modificări la Legea concurenței. Proiectul a fost prezentat de Guvern, iar elaborarea acestuia a fost necesară pentru reformarea și asigurarea independenței operaționale a Consiliului Concurenței.

Potrivit Direcției comunicare și relații publice a Parlamentarului, prin modificarea Legii concurenței se propune, în special, interzicerea expresă a beneficierii de exceptări pentru acordurile anticoncurențiale manifestate prin înțelegeri de cartel. Totodată, urmează a fi instituită prezumția relativă privind deținerea unei poziții dominante de către întreprinderile aflate pe o anumită piață relevantă. De asemenea, proiectul vine cu mai multe amendamente referitoare la reglementarea operațiunilor de concentrări economice, inclusiv cu propunerea de majorare a cuantumului cifrei de afaceri realizată cumulativ de întreprinderile implicate în operațiune.

Totodată, pentru determinarea nivelului de bază al amenzii, ca bază de calcul se ia în considerație cifra de afaceri totală realizată de întreprindere sau asocierea de întreprinderi în anul anterior sancționării. Pragul maxim se propune a fi majorat de la 5% la 10% din cifra de afaceri, așa cum este stabilit în legislația UE. Modificările propuse vor asigura individualizarea, calcularea și aplicarea corectă a sancțiunilor pentru încălcările legislației concurențiale în domeniul concentrărilor economice.

Pentru a se asigura independența operațională a autorității de concurență, se prevede în mod expres eliminarea oricărei posibile intervenții externe, politice sau de orice altă natură ce ar putea pune sub semnul îndoielii imparțialitatea Consiliului Concurenței. Un alt element esențial de natură să contribuie la asigurarea independenței autorității de concurență este reprezentat de resursele de care va dispune aceasta pentru a-și exercita competențele prevăzute de lege.

O altă modificare importantă ține de termenul și modalitatea de contestare a actelor administrative adoptate de către Consiliul Concurenței. În scopul reducerii termenului îndelungat de examinare a contestațiilor de către instanțele de judecată (în anumite cazuri 6-7 ani) și asigurării posibilităților reale de a stopa în termene cât mai proxime încălcarea Legii concurenței, se propune ca examinarea contestațiilor depuse împotriva actelor administrative emise de către Plenul Consiliului Concurenței să țină de competența Curții de Apel Chișinău, cu remarca că intentarea acțiunii în contencios administrativ nu suspendă executarea actelor administrative contestate.

Va fi reglementat expres faptul că autoritatea de concurență poate face inspecții la orice întreprinderi, asocieri de întreprinderi, inclusiv la autorități ale administrației publice. Această modificare este necesară pentru a se asigura dreptul autorităților naționale administrative de concurență ce efectuează inspecții de a avea acces la informații care se află la dispoziția întreprinderii sau a persoanei care face obiectul inspecției. O altă modificare va oferi posibilitatea audierii persoanelor de la distanță, cu ajutorul dispozitivelor electronice, prin teleconferință sau videoconferință.

Un nou articol la Legea concurenței va asigura o mai bună posibilitate de cooperare între Consiliul Concurenței și alte autorități de concurență, în special, din statele membre ale UE.

Proiectul de lege va fi prezentat pentru dezbateri și aprobare în plenul Parlamentului.

Comunicat de presă

Total
0
Shares
Total
0
Share