Procurorii audiază martorii în dosarul celor doi copii electrocutați în parc

Ancheta pe marginea tragediei de la Botanica, acolo unde o fată de 11 ani a decedat, iar un băiat de 6 ani a ajuns pe patul de spital, fiind electrocutați într-un parc, continuă. În prezent, potrivit Procuraturii Generale (PG), sunt audiați martorii.

Între timp, băiatul, internat la Institutul Mamei și Copilului, a fost externat, iar sănătatea acestuia se află în afara oricărui pericol. Precizarea a fost făcută pentru Realitatea.md, de către purtătorul de cuvânt al IMC, Maxim Cazacu.

”Pe caz, la data de 19 iulie 2024, organul de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Botanica a pornit urmărirea penală în baza art. 257 alin. (4) din Codul penal, pe faptul „dării în folosinţă a caselor de locuit, a obiectivelor industriale, a construcţiilor în domeniul transporturilor şi energeticii, a altor construcţii în stare necalitativă, neterminate sau necorespunzînd condiţiilor proiectului de către conducătorii organizaţiilor de construcţie, conducătorii de şantier şi persoanele cu funcţie de răspundere care exercită controlul calităţii în construcţii, fapte care au cauzat decesul unei persoane”.

Organul de urmărire penală, sub conducerea procesuală a Procuraturii mun.Chișinău, Oficiul Botanica va întreprinde toate acțiunile pentru elucidarea circumstanțelor și motivelor cazului tragic survenit în vederea identificării și tragerii la răspundere a persoanelor culpabile. Până la moment, pe caz au fost audiați martori, au fost dispuse expertizele relevante. Persoane cu statut procesual de bănuit sau învinuit nu sunt”, a declarat purtătorul de cuvânt al Procuraturii, Violina Moraru.
Amintim că, în seara zilei de 18 iulie, doi copii au fost electrocutați în timp ce se jucau în parc. Fetița de 10 ani s-a stins din viață, iar băiețelul de 6 ani a fost internat la Institutul Mamei și Copilului. În urma incidentului, pe caz a fost inițiată o anchetă pentru a se stabili cauzele și circumstanțele. Rezultatele încă nu au fost anunțate.

Câteva zile mai târziu, Primăria capitalei a anunțat că serviciile speciale ale municipalității vor efectua mai multe controale în toate sectoarele orașului, inclusiv în partea ce ține de funcționalitatea sistemelor de irigare, funcționarea iluminatului public, pilonii sau alte conexiuni electrice, terenurile de joacă, dar și arborii care reprezintă un pericol de prăbușire.

Total
0
Shares
Total
0
Share