Presa română: Controversatul politician Rizea i-a propus unui judecător de la Chișinău mașina sa de lux, pentru a scăpa de extrădare

Politicianul român, condamnat pentru corupție, Cristian Rizea încearcă să scape de justiția din Moldova prin aceleași metode pe care le-a utilizat în România. Potrivit jurnaliștilor de la gândul.ro, Rizea face presiuni uriașe pentru ca să fie scos ”basma curată” și să nu ajungă la București, transmite Telegraph.md, cu referire la Politics.md

Potrivit sursei citate, avocații lui Cristian Rizea bat pragurile instanțelor, neobosiți, încercând să influențeze deciziile magistraților în favoarea clientului lor, însă nu oricum, ci în schimbul unor sume consistente de bani. Aceiași avocați ai fugarului i-ar fi promis unui judecător chiar bolidul de lux al ex-deputatului – un Range Rover, încercând să-l convingă pe acesta să dea o sentință în favoarea ex-parlamentarului Rizea.

Amintim că Cristina Rizea a fost condamnat în România pentru corupție și se ascundea pe teritoriul Republicii Moldova, unde a reușit să obțină cetățenia. La începutul acestei săptămâni, președintele țării, Igor Dodon, i-a retras cetățenia moldovenească lui Rizea.

Rezultatele alegerilor prezidenţiale, discutate de liderul PDM şi ambasadorul României la Chişinău

Total
0
Shares
Total
0
Share