O femeie cu nevoi speciale, obligată să treacă, din nou, comisia medicală după ce Asistența Socială a pierdut actul care-i permite să folosească transportul

Elena Rățoi, ofițer de programe la Center for International Private Enterprise, a relatat pe Facebook situația absurdă cu care este nevoită să se confrunte, în calitate de persoană cu nevoi speciale. După ce Direcția Asistență Socială a pierdut documentul care atestă că aceasta are dreptul să utilizeze transportul, femeia a fost înștiințată că trebuie să efectueze, din nou, procedura pentru stabilirea gradului de dezabilitate pentru a obține actul respectiv, scrie Newsmaker.md

Elena Rățoi a povestit că Direcția Asistență Socială a sectorului Râșcani din capitală i-a pierdut Concluzia privind necesitatea deservirii cu transport, un document care confirmă dreptul de utiliza transportul, inclusiv transportul public gratuit, pentru persoanele cu nevoi speciale. Femeia a relatat că după ce a convins cu greu instituția că este datoria lor să restabilească actul, aceasta a făcut o solicitare în acest sens către Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă (CNDDCM). Totuși, ulterior, femeia a fost anunțată de CNDDCM că pentru a putea primi actul trebuie să efectueze iarăși pentru stabilirea gradului de dezabilitate.

„Nu menționez câte drumuri și apeluri au fost făcute până să se identifice că această Concluzie a fost pierdută anume de Direcție. La fel nu vorbesc despre câte discuții au fost cu reprezentații/-tele Direcției că e de datoria lor să restabilească documentul, nu a mea, pentru că în fond ei l-au pierdut. În final, Direcția se adresează cu această solicitare către Consiliul Național pentru Determinarea Dizabilității și Capacității de Muncă, care astăzi imi trimite mie scrisoare să mă informeze că, dacă vreau, eu trebuie iar să trec comisia pentru determinarea gradului de dizabilitate și doar după asta, după ce se asigură că eu chiar am dizabilitatea pe care o am, o să-mi elibereze actul”, a povestit aceasta.

În context, femeia s-a arătat revoltată de serviciile și atitudinea angajațiilor celor două structuri.

„Unde e digitalizarea despre care vorbim? În toate acele instituții nu era o copie a actului păstrată undeva? Despre ce determinare a gradului de dizabilitate vorbim? Ei chiar cred că eu o să mă „însănătoșesc” vreodată? De ce eu trebuie să pierd timp și nervi și să trec nu mai știu ce proceduri pentru o eroare a unei instituții publice? Despre atitudinea angajaților/-telor din aceste structuri în genere ar fi o postare separată”, a spus Elena Rățoi.

Total
0
Shares
Total
0
Share