Nucicultorii din Moldova se vor întruni la un business-summit de specialitate

Asociația Nucicultorilor din Republica Moldova (ANRM), principala organizație profesională a ramurii nucifere, va organiza pe data de 17 iulie 2024 Business-Summitul Nucicultorilor din ţară, scrie Moldpres.md

Evenimentul va reuni peste 150 de participanți din sectorul nucifer, inclusiv producători, exportatori, prestatori de servicii, furnizori de echipamente și produse conexe și care constituie o platformă excepțională pentru discuții, care promovează interacțiunea și consolidează coeziunea și unitatea profesională în sectorul culturilor nucifere.

Potrivit organizatorilor, actuala ediție, care este a 10-a, pune importante accente pe necesitatea fortificării capacităților de export ale producătorilor și procesatorilor. Or, pentru realizarea acestui deziderat, se impune atingerea unui alt nivel de calitate a producției de nuci, alune și migdale crescute în Republica Moldova, cât și a produselor derivate. „Nucicultorii trebuie să întreprindă toate măsurile tehnologice pentru a crește un produs cu calități organoleptice ireproșabile. În același timp, sunt necesare investiții în infrastructura de procesare post-recoltă pentru a stabiliza aceste calități pe durata lanțului valoric. Experții vor oferi mai multe recomandări practice pentru realizarea acestor scopuri”, explică ANRM.

Participanții la Business Summitul Nucicultorilor din Republica Moldova vor avea o agendă ce include Networking: Conexiuni cu liderii din industria nuciferă și construiți relații profesionale valoroase; Inovație: Soluții noi și tehnici avansate pentru fortificarea capacităților de export și îmbunătățirea calității producției de nuci, alune și migdale; Expertiză: Recomandările practice ale experților în domeniu pentru a atinge cele mai înalte standarde de calitate și pentru a stabiliza aceste calități pe durata lanțului valoric; Piață: Instrumente de sporire a competitivității și accesul la piețele internaționale, cu ajutorul partenerilor la export prezenți la eveniment.

Tradițional, produsele nucifere sunt comercializate la export în proporție de peste 95%. „Ameliorarea competitivității și accesului la piețe este un alt obiectiv strategic de importanță critică. Evenimentul va oferi soluții și în acest sens, grație mai multor parteneri care vor veni cu prezentări și informații foarte utile pentru producători”, rezumă ANRM.

Total
0
Shares
Total
0
Share