Nicu Popescu: „Republica Moldova nu solicită la această etapă oarecare livrări de armament. Țara va rămâne în stare de pace și stabilitate”

Republica Moldova, în calitate de stat neutru prevăzut de Constituție, nu participă la oarecare acțiuni militare de partea vreunui stat în orice tip de conflicte și nu a solicitat în prezent livrări de armament. Declarația aparține șefului diplomației de la Chișinău, Nicu Popescu, care a menționat că țara noastră este implicată de mai mulți ani în proiectele de cooperare militar, informează Replicamedia.md

„Conform Constituției Republicii Moldova, suntem un stat neutru. Conform unei decizii ai Curții Constituționale din 2017, parametrii neutralității noastre au fost precizați. Politica noastră regională, atât în plan diplomatic, cât și militar, este determinată de Constituție și precizările Curții. Aceste prevederi presupun că Republica Moldova, în calitate de stat neutru, nu participă la oarecare acțiuni militare de partea vreunui stat în orice tip de conflicte.

Evident, noi nu suntem și nu putem fi neutri față de încălcările dreptului internațional, a legislației internaționale, nu putem rămâne neutri față de tragedia refugiaților care se regăsesc pe teritoriul Republicii Moldova. Noi întotdeauna am vorbit foarte clar despre faptul că noi condamnăm agresiunea asupra Ucrainei și că vom ajuta refugiații. Insistăm pe necesitatea respectării dreptului internațional.

Cât despre cooperarea în domeniul militar, neutralitatea nu presupune autoizolare a țării noastre. Republica Moldova de foarte mulți ani are proiecte de cooperare militară cu mai multe țări partenere. Republica Moldova îți dorește să participe în mai multe operațiuni de menținere a păcii. Pentru noi, ca stat, este foarte important să contribuim la securitatea regională și globală. În acest sens, Republica Moldova este interesată să fie prezentă în plan regional, dar și global, ca una dintre țările care contribuie la eforturile multilaterale de fortificare a păcii regionale”, a declarat ministrul de Externe Nicu popescu, după întrevecerea cu omologii săi din Austria, Cehia și Slovacia.

Șeful MAEIE a mai punctat că în cadrul întrevederii de astăzi cu oficialii Austria, Cehia și Slovacia nu s-a pus în discuție oarecare proiecte de cooperare militare și că Republica Moldova nu a solicitat, la această etapă, oarecare livrări de armament.

Total
0
Shares
Total
0
Share