Negocierile dintre ucraineni și ruși s-au încheiat. Rusia anunță că reduce acțiunile militare în direcția Kiev și Cernihiv

Rusia a anunțat că reduce semnificativ acțiunile militare în direcția Kiev și Cernihiv, după negocierile de la Istanbul.

Ucraina a propus adoptarea unui statut de neutralitate în schimbul garanțiilor de securitate, ceea ce înseamnă că nu se va alătura alianțelor militare și nu va găzdui baze militare, au declarat negociatorii ucraineni reporterilor.

„Implementarea acestui acord de neutralitate care prevede și garanții de securitate va avea loc conform următoarei proceduri: în primul rând, va fi un referendum la care toți cetățenii Ucrainei își vor exprima poziția față de acest acord. După aceea, va avea loc ratificarea acestuia în parlamentele țărilor garante și parlamentul Ucrainei. Adică trebuie să obținem sprijinul societății pentru ca acordul să fie cu adevărat funcțional pentru noi”, a spus reprezentantul Ucrainei la negocieri, Mihail Podolyak.

Propunerile ar include, de asemenea, o perioadă de consultare de 15 ani privind statutul Crimeei anexate de Rusia și ar putea intra în vigoare doar în cazul unei încetări complete a focului, potrivit Reuters.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share