Misiune îndeplinită: Campania “Zece table pentru nota zece” a ajuns la final

Încă o misiune îndeplinită de Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului! Ultima tablă interactivă din cadrul Campaniei “Zece table pentru nota zece” a ajuns la destinație – la Liceul Teoretic “Alexei Mateevici” din satul Zaim, raionul Căușeni!

Eseul “Importanța suportului societății pentru dezvoltarea comunităților” a fost scris de profesoara de matematică din instituție, Elena Cornea și, într-un timp record, a adunat un număr impresionant de like-uri pe pagina concursului organizat de A.S.I.C.S. pe Facebook.

ELENA CORNEA, profesoară de matematică LT “Alexei Mateevici”, s. Zaim: “Câștigând această tablă interactivă, vom experimenta alături de elevii noștri noi metode de învățare, care vor face procesul educativ mai captivant. Le mulțumesc tuturor care m-au încurajat și am ajuns la acest rezultat. Tot respectul pentru A.S.I.C.S. pentru că dăruiți speranță, aduceți lumină și deschideți drumul spre dezvoltare.”

Iar directorul liceului teoretic “Alexei Mateevici” din Zaim a precizat că educația trebuie să țină pasul cu dezvoltarea tehnologiilor informaționale, iar tabla interactivă oferită în dar de A.S.I.C.S. este un instrument care vine să-i apropie pe elevi și profesori.

RICA CERNAT, directorul LT “Alexei Mateevici”, s. Zaim: “A.S.I.C.S. face un lucru foarte bun, mai ales pentru proiectele destinate zonelor rurale. Să nu uităm că veșnicia s-a născut la sat, iar noi avem copii foarte dotați. Scopul nostru este de a educa oameni! Și datorită ajutorului A.S.I.C.S. munca profesorului va fi mai ușoară, iar copii vor fi mai motivați și mai interesați de învățătură.”

“Focus-grupul” beneficiarilor, elevii, sunt încântați de faptul că vor mai avea un dispozitiv modern în instituție, mai ales că au deja experiența altor trei table interactive în instituție.

PATRIK STERPU, absolvent a clasei a XI-a: “Tablele interactive joacă un rol foarte important în educația noastră. Prin intermediul lor însușim mai rapid informația pe care profesorul ne-o oferă.”

NICOLETA TĂRÂȚĂ, absolventă a clasei a XI-a: “Datorită acestei table interactive vom avea parte de educație mai modernă și mai interactivă. Mulțumim pentru acest dispozitiv, care va îmbogăți procesul educațional în școala noastră.”

Prin intermediul campaniei “10 table pentru nota 10”, Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului și-a propus să contribuie la modernizarea dotărilor a 10 școli din țară, până la sfârșitul anului de studii 2023-2024.

Astăzi putem spune că misiune a fost îndeplinită!

Dispozitivele au ajuns în 10 instituții de învățământ din țară, după cum urmează:

Liceul Teoretic “Ștefan Holban”, s. Cărpineni, r. Hâncești;
Gimnaziul “Dumitru Crețu”, s. Cărpineni, r. Hâncești;
Gimnaziul Vatici, s. Vatici. r. Orhei;
Liceul Teoretic “Sfântul Paisii Hilendarski”, s. Corten, r. Taraclia;
Liceul Teoretic Larga, s. Larga, r. Briceni;
Gimnaziul “Gheorghe Râșcanu”, or. Râșcani
Liceul Teoretic Nr.1, or. Briceni;
Gimnaziul Făleştii Noi, s. Făleştii Noi, r. Fălești;
Gimnaziul “A.I. Cuza”, mun. Bălți
Liceul Teoretic “Alexei Mateevici”, s. Zaim, r. Căușeni
Aceste instituții au fost desemnate câștigătoarele concursului care s-a desfășurat pe pagina de Facebook a A.S.I.C.S, unde reprezentanții tuturor școlilor din țară (cu excepția celor din Capitală) au avut ocazia să publice un eseu cu tema “Importanța suportului societății pentru dezvoltarea comunităților”.

SUSȚINEM PENTRU CĂ NE PASĂ!

default
Total
0
Shares
Total
0
Share