Mesajul lui Igor Dodon în contextul retragerii din cursa prezidențială și susținerii declarate a PSRM în favoarea lui Alexandr Stoianoglo

În cadrul unui briefing de presă, Igor Dodon a anunțat că PSRM nu va avea candidat la alegerile prezidențiale din 20 octombrie curent, iar susținerea partidului va fi îndreptată către Alexandr Stoianoglo, ex-procuror general al Republicii Moldova. În acest context, liderul socialiștilor, care intenționa să candideze la prezidențiale, a transmis un mesaj politic.

“Stimați jurnaliști, stimați cetățeni, stimați lideri ai partidelor de opoziție.

Astăzi vreau să fac un anunț de mare importanță politică pentru Republica Moldova.

Astăzi noi deschidem o pagină istorică nouă, care va marca în mod pozitiv și soarta de mai departe a democrației moldovenești, și soarta cetățenilor, a țării în general. E vorba de modul în care opoziția poate participa în comun la alegerile prezidențiale din țară.

Mai întâi, trebuie să constatăm un lucru evident din societatea noastră. Majoritatea cetățenilor sunt de acord că a venit timpul pentru consolidarea forțelor politice de opoziție, altfel nu se va schimba nimic în țară. Oamenii s-au săturat de ambițiile și de egoismul unor sau altor lideri de partide. Și oamenii așteaptă din partea liderilor un gest de maturitate politică, ei așteaptă ca opoziția să se înțeleagă și să înainteze un singur candidat pentru funcția de președinte ale țării. Fiindcă numai așa e posibilă victoria în alegeri.

Societatea moldovenească, la acest moment, dorește claritate și o strategie eficientă din partea opoziției în lupta pentru funcția supremă din stat, în campania prezidențială din acest an. Nu mai este timp de pierdut. Și noi suntem datori să răspundem acestei solicitări justificate din partea poporului. Noi suntem datori să oferim oamenilor un sentiment de coeziune, de încredere, de responsabilitate, de speranță, de viziune pentru pace și dezvoltare în Republica Moldova.

Oamenii mai au o singură speranță – că opoziția se va înțelege. Și noi nu avem dreptul moral să le înșelăm această speranță.

Pornind de la această constatare, Partidul Socialiștilor și eu personal am luat azi decizia de a răspunde în mod ferm și pozitiv acestor solicitări din partea cetățenilor. Noi nu vom înainta un candidat al partidului, ci vom susține un candidat apartinic, un candidat unic, de compromis național, în jurul căruia să fie posibilă consolidarea mai multor forțe de opoziție. Și în jurul căruia să fie posibilă mobilizarea unor mari segmente ale cetățenilor alegători.

Precizez, propunerea de a susține un candidat comun la prezidențiale a fost luată astăzi de executivul politic al Partidului Socialiștilor. Noi am considerat că în condițiile politice actuale, trebuie să ne ghidăm de interesul național al țării și trebuie să facem tot posibilul pentru a consolida un front comun al opoziției, fiindcă doar așa vom putea înlătura guvernarea PAS de la putere, o guvernare care este distructivă pentru popor.

În decizia de azi, Partidul Socialiștilor a ținut cont de toate discuțiile și recomandările din ultima jumătate de an, cu participarea societății civile și cu alte partide, care au afirmat că este necesar ca opoziția să se unească în jurul unui candidat neutru, apartinic și care să aibă o autoritate publică pe larg recunoscută atât în Republica Moldova, cât și peste hotarele țării.

Un asemenea candidat, cu caracter și cu cele mai înalte calități profesionale și omenești, este domnul Alexandru Stoianoglo, pe care și Partidul Socialiștilor, și eu personal, îl vom susține cu toată încrederea în aceste alegeri prezidențiale pe care ne punem ca scop să le câștigăm.

Eu știu sigur că în susținerea domnului Stoianoglo vor veni foarte mulți lideri de opinie, demnitari și politicieni care pun pe prim-plan interesele Republicii Moldova. Ei, ca și mine, au încredere că domnul Stoianoglo este acea personalitate, care exprimă voința și speranțele majorității cetățenilor, care își doresc o politică matură, responsabilă și statalistă.

Alexandru Stoianoglo posedă și autoritate profesională, și atitudine patriotică, și modestie personală, și curaj civic, și principialitate – dumnealui posedă toate calitățile necesare pentru a ocupa destoinic prima funcție în stat.

Cu acest prilej, fac apel către toți liderii politici să dea dovadă de înțelepciune, să lase deoparte ambițiile personale și să susțină candidatura lui Alexandru Stoianoglo la funcția de șef de stat. Vă propun să ne întâlnim și să discutăm pașii de mai departe. Aceasta e o șansă unică pentru Moldova”, a declarat Dodon.

Total
0
Shares
Total
0
Share