Locuitorii din comuna Ciobanovca, Anenii Noi, susțin crearea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor

Locuitorii comunei Ciobanovca, raionul Anenii Noi, au avut astăzi o întâlnire cu Igor Dodon, liderul PSRM, co-președintele Blocului electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, concurent la alegerile parlamentare din 11 iulie 2021.

Cetățenii au apreciat că forțele de stânga s-au unit și participă împreună la alegerile din vară.

La întâlnire, Dodon a menționat că socialiștii și comuniștii și-au consolidat forțele pentru a-i ajuta pe oameni, pensionari, profesori, copii.

“Rezolvarea problemelor sociale este pe primul plan. Am început să dăm ajutoare pensionarilor, iar în acest an, la inițiativa mea, a fost acordat ajutorul de 1000 de lei”, a declarat Dodon, amintind și despre creșterea salariului medicilor.

Liderul PSRM a amintit că în perioada comunistă, când ocupa funcția de ministru al Economiei, în țară au fost create locuri de muncă și s-a investit în economia reală.

“Vom crea locuri de muncă pentru tineri și infrastructura necesară”, a declarat Dodon în contextul alegerilor din iulie, amintind că și recenta guvernarea PSRM a construit drumuri în mai multe localități.

Nu în ultimul rând, liderul socialist a menționat și despre păstrarea identității moldovenești, care este amenințată în prezent de diferite forțe politice interne și externe.

Un alt subiect discutat cu locuitorii din Ciobanovca a fost suveranitatea și independenței țării noastre. Dodon a subliniat că Moldova trebuie să mențină relații bune cu Rusia, iar la capitolul relații externe trebuie să fie echilibrată.

Ce ține de politica internă, liderul socialist a spus că “verzii” s-au transformat acum în “galbeni”, iar la următoarele alegeri oamenii trebuie să aleagă între galbeni și roșii. Evident, cetățenii au fost îndemnați să voteze pentru roșii – Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, cu simbolul steaua, secera și ciocanul, concurent electoral cu nr.6 pe buletinul de vot la alegerile din 11 iulie 2021.

“​​În satul Ciobanovca din raionul Anenii am discutat cu zeci de oameni din această localitate, dar și din satele din preajmă – Troița Nouă, Mirnoe și Balmaz. Oamenii au pus diferite întrebări, în mod special, despre starea drumurilor, protecția socială a cetățenilor, asigurarea cu apă și gazificare.

Mă bucur să văd că oamenii au toată încrederea că doar echipa profesionistă a Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor este capabilă să vină cu soluții reale la problemele lor”, a declarat Dodon.

Total
0
Shares
Total
0
Share