La alegerile locale din acest an vor fi aleși 898 de primari și 11 058 de consilieri locali

La alegerile generale locale din 5 noiembrie 2023 curent vor fi aleși 898 de primari și 11 058 de consilieri locali, dintre care 9 972 sătești (comunali), orășenești și 1 086 raionali/municipali.

Conform prevederilor legale, numărul mandatelor de consilier în consiliile locale care urmează a fi atribuite urmare a alegerilor locale generale, a fost stabilit în baza numărului de locuitori ai unităților administrativ-teritoriale la situația din 1 ianuarie 2023, conform datelor din Registrul de stat al populației prezentate de Agenția Servicii Publice.

În acest fel, în cazul consiliilor raionale (32 la număr), în 2 – vor fi atribuite câte 35 de mandate, în 20 – câte 33, în 10 – câte 27. În cazul mun. Chișinău, consiliul municipal va fi constituit din 51 de mandate, iar în cazul mun. Bălți- din 35 de consilieri.

De asemenea, vor fi atribuite 9 972 mandate de consilier local pentru toate localitățile din țară. Celor mai multe dintre consiliile sătești (comunale), orășenești le vor fi atribuite câte 27 mandate – 6 localități, câte 23 mandate – 23 localități, câte 17 mandate – 17 localități, câte 15 mandate – 19 localități, câte 13 mandate – 182 localități, câte 11 mandate – 250 localități, câte 9 mandate – 399.

La alegerile locale generale din 2019, au fost aleși, în total, 11 580 de consilieri în consiliile locale, dintre care 1 108 de consilieri de nivelul II și 10 472 de consilieri de nivelul I.

Informația exhaustivă despre numărul de mandate de consilieri ce urmează a fi atribuite în urma alegerilor locale generale din 5 noiembrie curent, poate fi găsită pe pagina web a Comisiei, la rubrica „Alegeri locale generale 2023” sau accesând următorul link: https://shorturl.at/hknU8 .

 

Total
0
Shares
Total
0
Share