Joe Biden revine la Casa Albă, după ce s-a retras din cursa prezidențială

Președintele american Joe Biden va reveni marți la Casa Albă pentru prima dată de când a anunţat că se retrage din cursa pentru un nou mandat, scrie Agerpres.ro

Biden se află de miercuri la casa sa de vacanţă din Rehoboth, statul Delaware, de pe coasta Atlanticului, unde s-a izolat din cauza COVID-19 şi de unde a scris scrisoarea prin care duminică şi-a anunţat retragerea din cursă.

Revenirea sa la Casa Albă coincide cu vizita pe care o întreprinde la Washington prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, cu care, potrivit unui oficial american, urmează să se întâlnească joi.

Se aşteaptă ca Biden şi Netanyahu să discute despre căi de a se ajunge la o încetare a focului între Israel şi Hamas în Fâşia Gaza, despre Iran şi alte subiecte.

Întâlnirea va fi prima a lui Biden cu un lider străin după ce şi-a anunţat retragerea candidaturii şi susţinerea faţă de vicepreşedinta sa, Kamala Harris, drept candidat al Partidului Democrat.

Netanyahu se va adresa miercuri celor două camere reunite ale Congresului, şedinţa urmând să fie prezidată, în absenţa vicepreşedintei americane Kamala Harris, de şeful comisiei pentru relaţii externe a Senatului, Ben Cardin.

Harris nu va putea prezida şedinţa întrucât va merge miercuri la Indianapolis pentru un eveniment programat anterior, dar va avea o întâlnire cu Netanyahu în această săptămână la Casa Albă, a declarat luni un asistent al vicepreşedintei.

Potrivit acestuia, Harris îi va sublinia lui Netanyahu că este timpul să se pună capăt conflictului din Gaza într-un mod în care ‘Israelul este în siguranţă, toţi ostaticii sunt eliberaţi, suferinţele civililor palestinieni din Gaza încetează şi poporul palestinian se poate bucura de dreptul la demnitate, libertate şi autodeterminare’.

Potrivit Politico, Netanyahu a cerut de asemenea să aibă o întâlnire cu candidatul prezidenţial republican Donald Trump, însă fostul preşedinte mai urma să-şi dea acordul.

Total
0
Shares
Total
0
Share