INVESTIGAȚIE // Un alt candidat PAS implicat într-un dosar fraudulos. Familia candidatului a primit milioane din buget, în cadrul unor subvenții ilicite

Scandalurile legate de candidații Partidului Acțiune și Solidaritate se țin lanț. Unii sunt acuzați de escrocherie, alții de contrabandă cu alcool și implicare în furtul miliardului, iar alții sunt acuzați de corupție sau trafic de droguri. Anumiți figuranți în scandalurile publice au anunțat că se retrag din lista candidaților PAS, deși până acum oficial mai figurează în calitate de pretendenți la fotoliile de deputat, informează Sinteza.org

De data aceasta redacția Sinteza scrie despre un caz legat de răsunătorul dosar al subvențiilor ilegale în agricultură, firele căruia duc și la candidatul PAS cu numărul 67 – Zinaida Popa, consilier municipal din partidul condus de Igor Grosu și soția șefului Serviciu Protecție și Pază de Stat, Vasile Popa, numit de Maia Sandu în această funcție.

Investigația a pornit de la o informație apărută recent în spațiul public, precum că în perchezițiile de la Agenția de Intervenție și Plăți în Agricultură a fost vizat și cumnatul Zinaidei Popa, Adrian Popa, fratele lui Vasile Popa.

Adrian Popa este șef Direcție Autorizare Plăți la AIPA și a fost vizat în perchezițiile recente pe dosarul subvențiilor ilegale în agricultură. În urma documentării s-a aflat că în perioada 2016-2020, trei gospodării țărănești, controlate de rudele apropiate ale lui Adrian Popa, au beneficiat de subvenții de la stat în valoare totală de peste 4 milioane de lei. Mai exact, de 4 057 061 de lei.

Conform documentelor, suma de peste 4 milioane, în această perioadă, a fost oferită de AIPA pentru Gospodăria Țărănească „Popa Zinaida Alexandr”, condusă de candidatul nr. 67 pe lista PAS, Zinaida Popa; Gospodăria Țărănească „Popa Oleg Efim”, care este tatăl lui Adrian Popa; Gospodăria Țărănească „Popa Olga Dumitru”, mama lui Adrian Popa. Astfel, milioanele de la stat au venit în familia Popa, inclusiv la cea care se consideră „om bun”, Zinaida Popa, candidat cu nr. 67 pe lista PAS.

Redacția Sinteza a cerut o reacție la AIPA la această informație, iar șeful Serviciului relaţii externe şi comunicare, doamna Liliana Martin, a comunicat că va reveni în scurt timp cu un comentariu.

Citește și: Ex-ministrul PDM, Chiril Gaburici și deputatul PAS, Dumitru Alaiba au fost surprinși împreună la o terasă

Total
0
Shares
Total
0
Share