În legislația națională vor fi introduse noi reguli pentru străinii aflați în situație ilegală în Moldova

În legislația națională vor fi introduse reglementări mai clare privind procedura luării în custodie publică a străinilor, potrivit unui proiect de lege avizat de Comisia securitate națională, apărare și ordine publică.

Proiectul propus de MAI prevede completarea Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova cu o serie de noțiuni care reglementează etapa de cazare preventivă până la luarea în custodie publică. La fel, în Lege va fi introdus un capitol nou, care va stabili exhaustiv procedura de luare în custodie publică a străinilor.

Luarea în custodie publică va putea fi aplicată, prin hotărârea instanței de judecată, străinilor care nu au executat decizia de returnare sau care nu au putut fi returnați în termenele prevăzute de legislație, care au trecut sau au încercat să treacă frontiera ilegal, care au intrat în țară în perioada de interdicție dispusă anterior, a căror identitate nu a putut fi stabilită, care au fost declarați indezirabili, împotriva cărora a fost dispusă expulzarea.

Luarea în custodie se va dispune pentru o perioadă de până la 30 de zile, iar perioada de prelungire nu poate depăși șase luni consecutiv. În cazul străinului declarat indezirabil, perioada de prelungire nu va putea depăși 12 luni.

Pentru a combate migrația ilegală pe teritoriul Republicii Moldova, autorii proiectului mai propun înregistrarea dactiloscopică obligatorie a tuturor străinilor luați în custodie publică și plasați în Centrul de plasament temporar al străinilor.

Proiectul de lege mai conține prevederi care se referă la garanțiile procedurale în cazul luării străinului în custodie publică, introducerea posibilității de participare în ședința de judecată a persoanelor plasate în custodie publică prin utilizarea aplicației de teleconferință, precum și temeiurile de eliberare a străinilor din custodie publică.

Potrivit datelor statistice, anul trecut, 133 de străini au fost plasați în Centrul de plasament temporar al străinilor, iar durata medie de cazare a fost de 31 de zile.

Proiectul de lege privind procedura luării în custodie publică a străinilor va fi propus spre aprobare, în prima lectură, în plenul Parlamentului.

Total
0
Shares
Total
0
Share