Guvernul va subvenționa cu 11 milioane lei, publicațiile periodice din Moldova

Publicațiile periodice scrise din Republica Moldova, eligibile în procedura de distribuire a sprijinului de stat în baza criteriilor de etică și deontologie, vor fi subvenționate din bani publici. Cabinetul de miniștri a aprobat Mecanismul de finanţare a distribuirii publicaţiilor periodice din țara noastră pentru anul 2024.

Astfel, prin intermediul acestui mecanism, se stabilește un cadru normativ transparent care asigură alocarea fondurilor pentru a compensa integral tariful de distribuire a ziarelor naționale și regionale, în limitele mijloacelor financiare prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2024.

Hotărârea a fost adoptată ca urmare a solicitărilor parvenite din partea mai multor manageri de redacții, după ajustarea, la sfârșitul anului trecut, la tarife de piață a distribuirii publicațiilor periodice și după luarea în considerare a 3 vulnerabilități, între care impactul asupra cititorilor și redacțiilor, care deja înregistrează constrângeri operaționale și de logistică dictate de costurile înalte la hârtie, servicii tipografice și resurse umane.

Subvențiile vor fi oferite din bugetul de stat și vor putea fi solicitate de publicațiile naționale, regionale sau locale care vor întruni cumulativ o serie de condiții, printre acestea fiind: producerea conținutului local de interes public în proporție de cel puțin 75%, asigurarea transparenței proprietății, a redacției și a tirajului, realizată prin indicarea proprietarului/editorului, numelui redactorului-șef și numelui reporterilor, semnarea și respectarea Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, neangajarea politică a redacțiilor, promovarea democrației, a drepturilor omului, a luptei împotriva corupției și împotriva dezinformării. Respectarea acestor criterii va fi monitorizată periodic de către experți media.

Astfel, Guvernul, în cooperare cu organizațiile de autoreglementare în domeniul media, contribuie la susținerea și promovarea presei scrise autohtone, sprijină activitatea redacțiilor și contribuie la menținerea unor prețuri accesibile pentru cetățeni la sursele de informare de interes public din țara noastră.

Costurile aferente implementării proiectului presupun cheltuieli legate de distribuirea edițiilor publicațiilor periodice prin intermediul abonamentelor poștale și sunt estimate la circa 11 milioane de lei din bugetul prevăzut pentru Ministerul Culturii.

Total
0
Shares
Total
0
Share