FOTO // Peste 300 de gospodării din Edineț vor fi conectate la canalizare până la sfârșitul anului

În municipiul Edineț avansează lucrările de extindere cu aproximativ 4,5 km a sistemului de canalizare, ceea ce va permite conectarea a peste 300 de gospodării până la finele anului.

Acest proiect va îmbunătăți condițiile de mediu prin reducerea surselor de poluare și va contribui și la consolidarea capacităților autorității publice locale în dezvoltarea și susținerea prestatorilor de servicii regionali pentru gestionarea eficientă a sistemelor de alimentare cu apă și de canalizare.

Valoarea totală a proiectului „Construcția stației de tratare a apei și extinderea sistemului de canalizare în orașele Edineț și Cupcini” constituie 5,8 mil. lei, din care 5.2 mil. lei – din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală și 577,2 mii lei – contribuție locală.

Proiectul prevede și construcția unei stații de tratare a apei în orașul Edineț, măsură investițională finanțată de Guvernul Austriei prin intermediul Agenției Austriece pentru Dezvoltare.

Total
0
Shares
Total
0
Share