O persoană a ajuns la spital, după ce un automobil a fost implicat într-un accident rutier din cauza unei pene de cauciuc. Incidentul a avut loc astăzi pe traseul R-6, în raionul Sîngerei.
Potrivit poliției, în accident a fost implicat un automobil de marca BMW, la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 36 de ani. Acesta le-ar fi spus polițiștilor că în timp ce se deplasa de la Sîngerei spre Bălți, din motive necunoscute s-a deteriorat cauciucul unei roți din parte posterioară a automobilului, scrie deschide.md
Din cauza incidentului, șoferul a pierdut controlul volanului, iar mașina a derapat de pe traseu și s-a izibt în parapet.
În urma impactului, o persoană care se afla în automobil a fost transportată la spital cu diverse traumatisme.
Oamenii legii cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.