Încă 132 000 de doze de vaccin produs de compania AstraZeneca urmează astăzi să ajungă în Republica Moldova. În acest context, premierul român Florin Câțu a menționat că Guvernul României continuă să sprijine Republica Moldova în efortul de a depăși cu bine pandemia COVID-19, informează TV8.md
„Ajutorul umanitar oferit Republicii Moldova constă în echipamente medicale și vaccinuri împotriva COVID-19 și vine ca parte a pachetului de sprijin anunțat de Președintele României Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei din luna decembrie 2020, la Chișinău. Împreună învingem pandemia”, a adăugat premierul român Florin Câțu.
Precizăm că acestea se adaugă celor 72 000 de doze livrate până acum la Chișinău.
Pe 26 februarie curent, Guvernul României a aprobat hotărârea privind livrarea primului lot de vaccin anti COVID-19 în țara noastră.
Amintim că în cadrul vizitei din decembrie în Republica Moldova, președintele României, Klaus Iohannis, a promis o donație de 200 de mii de doze de vaccin.