FLYONE – lider pe piața avia din Moldova

FLYONE, cea mai mare companie aeriană din Moldova, continuă să se facă remarcată prin numărul impresionant de pasageri pe care îi transportă. Doar în luna august, peste 260 de mii de persoane au ales să călătorească la bordul avioanelor FLYONE, dintre care din/spre Chișinău mai mult de 145 de mii. Astfel, cifra totală a pasagerilor de la începutul anului a depășit 1 MILION 400 de mii. Luna trecută, cota de piață a companiei aeriene a atins 45 de procente.

“Ne mândrim cu fiecare reușită pe care am înregistrat-o, acesta fiind rezultatul efortului comun al fiecărui membru din echipa FLYONE. Suntem hotărâți să ne dezvoltăm continuu prin oferirea mai multor opțiuni de zbor, extinderea flotei, precum și îmbunătățirea serviciilor noastre”, a declarat directorul general al FLYONE, Mircea Maleca.

În prezent, spre/din Chișinău, FLYONE operează 34 de curse regulate și charter și continuă să se extindă prin lansări de noi destinații. Din luna octombrie, compania va efectua zboruri spre Dubai (Emiratele Arabe Unite), iar de anul viitor, în premieră, vor fi efectuate curse la Praga (Cehia), Thessaloniki (Grecia) și Enfidha (Tunisia).

Despre FLYONE

FLYONE (www.flyone.eu) s-a lansat în 2016 și a reușit să devină cea mai mare companie aeriană din Moldova.

De curând, FLYONE a reînnoit certificarea IOSA, cel mai înalt standard de siguranță în managementul operațional. La fel, în anul 2022, compania a devenit membru al Asociației Internaționale a Transporturilor Aeriene (IATA).

FLYONE a fost clasată lunar de multiple ori în anii 2018, 2019 și 2020 în TOP 10 „Cea mai punctuală companie”, conform categoriei EMEA (Europe, Middle East and Africa).

În decembrie 2022, FLYONE Airlines SRL a primit certificatul de operator aerian, oferit de către Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) și licența- emisă de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Pe parcursul aceluiași an, FLYONE a reușit să transporte peste 1 milion de pasageri și să lanseze 6 destinații noi.

FLYONE ARMENIA, s-a lansat în anul 2021, iar în 2022 a devenit numărul 1 în Armenia.

Amintim că FLYONE operează zboruri către 56 de destinații, dintre care, de pe Aeroportul Internațional Chișinău, sunt efectuate 34 de curse regulate și charter spre: Berlin, Dusseldorf, Munchen, Frankfurt, Bologna, Roma, Milano, Parma, Verona, Paris, Nisa, Londra Luton, Londra Stansted, Bruxelles, Dublin, Madrid, Barcelona, Valencia, Larnaca, Lisabona, Amsterdam, Praga, Viena, Thessaloniki, Istanbul, Tbilisi, Erevan, Tel Aviv, Dubai, Enfidha, Sharm El Sheikh, Hurghada, Tirana, Tivat și Antalya.

Cu escală prin Erevan, FLYONE ARMENIA operează zboruri spre: Milano, Paris, Lyon, Larnaca, Dusseldorf, Tbilisi, Moscova, Vnukovo, Domodedovo, Ekaterinburg, Sankt Petersburg, Mineralnye Vody, Novosibirsk, Samara, Sochi, Istanbul, Dubai, Beirut, Teheran, Tel Aviv, Hurghada și Sharm El Sheikh.

Total
0
Shares
Total
0
Share