Este OFICIAL // România cere Ucrainei să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești”

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a avut sâmbătă, 19 iunie 2021, în marja Forumului de Diplomație de la Antalya, o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba. În cadrul acestei întrevederi oficiale, ministrul român a reiterat solicitarea către Ucraina ca, pornind de la recunoașterea identității între limba română și așa-zisa “limbă moldovenească”, confirmată de partea ucraineană în luna aprilie 2021, aceasta să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești”.

Potrivit comunicatului oficial al MFA de la București, Ministrul român de externe a pus accent, în discuțiile cu omologul ucrainean pe necesitatea identificării cât mai curând de soluții durabile pentru drepturile persoanelor aparținând minorității române din Ucraina. Totodată, cei doi miniștri au discutat și despre situația de securitate la Marea Neagră și aspirațiile europene și euroatlantice ale Ucrainei.

Ministrul român al afacerilor externe a subliniat necesitatea reluării activității Comisiei mixte interguvernamentale privind protecția drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale și a finalizării negocierilor pe marginea Protocolului de cooperare bilaterală româno-ucraineană în domeniul învățământului. Omologul ucrainean a confirmat deschiderea părții ucrainene pentru finalizarea formalităților necesare cât mai curând.

”Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat solicitarea către Ucraina ca, pornind de la recunoașterea identității între limba română și așa-zisa “limbă moldovenească”, confirmată de partea ucraineană în luna aprilie 2021, aceasta să recunoască oficial inexistența „limbii moldovenești”.

Totodată, cei doi miniștri de externe au discutat despre demersurile aflate în curs privind extinderea reprezentării consulare în cele două state, prin înființarea unui Birou consular la Ismail, parte a Consulatului General al României la Odessa și, respectiv a unui Consulat al Ucrainei la Sighetu Marmației”, mai scrie în comunicatul oficial.

Miniștrii român și ucrainean au făcut un schimb de opinii cu privire la teme de interes regional, în particular situația îngrijorătoare de securitate din regiunea Mării Negre. Ministrul Bogdan Aurescu a exprimat apreciere pentru atitudinea reținută manifestată în acest context de Ucraina, de natură să favorizeze diminuarea tensiunilor. Totodată, a subliniat sprijinul României pentru continuarea şi aprofundarea cooperării Ucrainei cu Alianța Nord-Atlantică, în baza mecanismelor deja stabilite, pornind de la aspirațiile euroatlantice ale Ucrainei și, totodată, de la angajamentele cuprinzătoare de reformă asumate de statul vecin în acest sens. Cei doi miniștri au discutat, în acest sens, despre rezultatele Summitului NATO din 14 iunie.

Ministrul ucrainean de externe a mulțumit părții române pentru susținerea constantă de către România a eforturilor sale de integrare euroatlantică.

Total
0
Shares
Total
0
Share