DOC // Mai mulți profesori din Moldova și-au dat demisia din cauza obligativității de a se vaccina

32 de persoane, inclusiv 18 cadre didactice, au demisionat în această lună din cauza obligativității de a se vaccina anti-COVID-19 sau de a prezenta teste efectuate din cont propriu.

Despre aceasta anunță Consiliul General al Federației Sindicale a Educației și Științei din Republica Moldova.

Datele au fost prezentate într-o nouă adresare publică pe numele premierului, Natalia Gavrilița.

Totodată, sindicatele afirmă că, în prezent, rata de vaccinare în rândul angajaților din învățământ depășește 70%, pe când rata medie de vaccinare în țară este sub 30%.

Sindicatele afirmă că numărul plângerilor din partea angajaților din educație este tot mai mare și au cerut repetat autorităților să anuleze obligativitatea vaccinării sau a suportării costurilor pentru testele anti-COVID-19. În sens contrar, sindicatele vor ataca decizia în judecată.

Total
0
Shares
Total
0
Share