DOC // Alternativa Clinic, deținută și de avocatul Maiei Sandu, trebuie să dețină autorizație pentru fertilizări in vitro. Ala Nemerenco, contrazisă oficial

Alternativa Clinic, administrată de Fertil Med SRL, fondatorii fiind familia Moșin și avocatul personal al Alei Nemerenco și al Maiei Sandu, este obligată să dețină autorizația pentru prestarea serviciilor de fertilizare in vitro. Acesta este ultimul răspuns oferit de Agenția de Transplant la interpelarea redacției telegraph.md

Potrivit Agenției de Transplant, prestatorii de servicii medicale publici și/sau privați care asigură serviciile de reproducere asistată medical își desfășoară activitatea în baza: a) autorizației sanitare de funcționare, eliberată de Agenția Națională pentru Sănătate Publică; b) certificatului de acreditare, eliberat de Consiliul National de Evaluare și Acreditare în Sănătate; c) Regulamentului privind aplicarea tehnologiilor asistate medical, aprobat de Consiliul Național pentru Reproducerea Asistată Medical după coordonarea acestuia cu Ministerul Sănătății; d) autorizării activităților de donare, prelevare, control, prelucrare, conservare, stocare, distribuire și utilizare la om a țesuturilor și celulelor reproductive, conform Legii nr.42/2008 privind transplantul de organe, țesuturi și celule umane.

Aceste condiții sunt obligatorii începând cu 1 ianuarie 2023, iar Alternativa Clinic, care și-a început activitatea în iulie 2023, nu deține o autorizație prevăzută la art. 18 din Legea Nr. 138 din 15.06.2012 privind sănătatea reproducerii, normă la care a făcut trimitere Agenția de Transplant.

Astfel, Agenția de Transplant a contrazis-o pe Ala Nemerenco, ministru al Sănătății, clienta unui fondator al Alternativa Clinic. Potrivit ministrului Sănătății, în prezent nu există instituții medicale care dețin autorizația pentru fertilizarea in vitro. Totuși, ea nu a făcut vreo referire la o normă legală care ar absolvi Alternativa Clinic de obligația de a dețină autorizația obligatorie începând cu 1 ianuarie 2023, și nici nu a precizat că celelalte instituții medicale care prestează servicii de fertilizare in vitro activează în temeiul acreditărilor eliberate anterior de către ANSP, valabile până la expirarea acestora, după care instituțiile medicale respective vor trebui să obțină autorizația specială prin intermediul Agenției de Transplant.

Răspunsul Agenției de Transplant la interpelarea telegraph.md este o dovadă oficială a faptului că Alternativa Clinic prestează servicii de fertilizare in vitro în mod clandestin. Mai mult, fără a deține actele necesare, a semnat cu Primăria Chișinău cel puțin un contract de parteneriat, iar pentru anul 2024 are semnat un contract cu CNAM, valoarea căruia este de peste 1,4 milioane de lei.

Este de menționat faptul că Agenția de Transplant nu a putut explica dacă Alternativa Clinic a primit vreo derogare de la executarea legii pentru a activa fără autorizația necesară. De asemenea, Agenția de Transplant nu a răspuns la întrebarea dacă a întreprins careva acțiuni în vederea stopării activității ilegale a instituției medicale Alternativa Clinic, respectiv nu sunt întreprinse măsuri de prevenire a infracțiunilor medicale și se admite încălcarea drepturilor pacienților care efectuează fertilizări in vitro la Alternativa Clinic.

Subliniem și faptul că, în loc să răspundă punctual la întrebările primite de la redacția telegraph.md, Agenția de Transplant a făcut trimitere la un comunicat de presă care nu există nici pe pagina web a instituției, nici pe pagina de pe rețeaua de socializare Facebook. În acest context, este important de menționat că instituțiile sunt obligate să răspundă la solicitări fără a face trimitere la vreun comunicat de presă sau la altă informație publicată anterior.

”Controlul asupra calității activităților de donare, prelevare, control, prelucrare, conservare, stocare, distribuire și utilizare la om a țesuturilor și celulelor reproductive în domeniul reproducerii asistate medical este efectuat de Agenția de Transplant și se menține printr-un sistem de control al calității și de testare a tuturor activităților desfășurate de prestatorii de servicii medicale publici și/sau privați. În scopul garantării calității şi siguranței celulelor şi/sau a țesuturilor reproductive care urmează să fie utilizate pentru tehnologiile de reproducere asistată medical, Agenția de Transplant are dreptul să organizeze inspecții şi să pună în aplicare măsuri de control adecvate privitor la: a) activitățile de donare, prelevare, control, prelucrare, conservare, stocare, transport şi livrare de țesuturi sau celule, incluzând procedurile şi activitățile efectuate în conformitate cu prezenta lege; b) documentele sau registrele care se țin în conformitate cu prezenta lege; c) cazurile de reacții şi efecte adverse grave”, este stabilit în art.18 alin.(2) și (3) din Legea nr.138/2012, însă Alternativa Clinic nu poate fi supusă controlului efectuat de către Agenția de Transplant deoarece nu deține o autorizație valabilă, respectiv instituția medicală nu este un subiect care poate fi inclus în planurile de control periodic sau care poate fi supus controlului inopinat, pe această cale fiind încălcate drepturile pacienților la servicii medicale de înaltă calitate.

Potrivit art. 9 alin. (13) din legea menționată mai sus, în domeniul reproducerii asistate medical sunt interzise prestarea serviciilor de reproducere asistată medical în lipsa unei autorizații sanitare de funcționare eliberate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică și în lipsa autorizației eliberate de Ministerul Sănătății la propunerea Agenției de Transplant. În acest sens, potrivit art. 22 din aceeași lege, nerespectarea prevederilor legale atrage, după caz, răspunderea disciplinară, contravențională sau penală, conform legii.

Conform art. 214 din Codul penal al Republicii Moldova, practicarea medicinei ca profesie sau a activității farmaceutice de către o persoană care nu are licență sau altă autorizație, dacă aceasta a cauzat din imprudență o vătămare a sănătății, se pedepsește cu amendă în mărime de la 550 la 850 unități convenționale sau cu închisoare de până la 2 ani. Aceleași acțiuni care au cauzat din imprudență decesul victimei se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Așa cum a anunțat anterior, redacția telegraph.md va depune și alte demersuri referitoare la activitatea dubioasă a instituției medicale Alternativa Clinic, mai ales după ce au fost acumulate suficiente răspunsuri oficiale care confirmă faptul că această entitate activează fără să dețină toate actele necesare. Clinica se află în prezent sub protecția specială a Alei Nemerenco și a altor instituții controlate de către actuala guvernare, fiind posibil și un trafic de influență, inclusiv cu folosirea numelui președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, care și ea este clienta avocatului ce deține 10% din capitalul social al Fertil Med SRL (Alternativa Clinic).

Total
0
Shares
Total
0
Share