Deputații cărora li s-a interzis participarea la cinci ședințe a Parlamentului s-au adresat în judecată

Deputații Marina Tauber, Denis Ulanov, Vasile Bolea, Reghina Apostolova, Alexandr Nesterovschi, Irina Lozovan și Vadim Fotescu, cărora li s-a interzis participarea la cinci ședințe de Parlament s-au adresat în instanța de judecată.

Aceștia consideră că a fost neglijată procedura stabilită de Regulamentul legislativului, scrie IPN.

”Sunt prescrise diferite sancțiuni, începând de la avertisment și terminând cu lipsirea deputatului de dreptul de a participa la ședințele Parlamentului, până la 10 ședințe. Noi, deputații blocului ”Victoria”, în ziua cu pricină am blocat tribuna Parlamentului în semn de protest împotriva comportamentului, după noi, neadecvat pe care îl are președintele Parlamentului – încercarea de fiecare dată de a închide microfonul fără pricină, de a veni cu unele replici câteodată jignitoare în adresa unui sau altui deputat. A fost un răspuns firesc, o reacție la ceea ce a făcut președintele Parlamentului”, a declarat pentru presă deputatul Vasile Bolea.

Potrivit lui, ca urmare a blocării tribunei, s-a decis să le fie aplicate toate sancțiunile care sunt prevăzute de Regulamentul Parlamentului, fără ca acestea să fie aplicate gradual, așa cum este prevăzut.

”Este o încălcare a legislației, toate argumentele le-am adus aici în cererea de chemare în judecată. Credem că instanța de judecată va pune pe rol într-un termen restrâns pentru a fi examinată cerea noastră și va da o soluție pozitivă la cerințele cu care noi venim în fața instanței”, a precizat Vasile Bolea.

Amintim că, la mijlocul lunii iunie, șapte deputați apropiați fugarului Ilan Șor au fost sancționați cu interdicția de a participa la cinci ședințe plenare a Parlamentului după ce au blocat în ședința plenară tribuna centrală. Propunerea a fost făcută de speakerul Igor Grosu și votată de deputații Partidului Acțiune și Solidaritate.

Total
0
Shares
Total
0
Share