Deputați din Parlamentul Republicii Moldova vor participa la cea de-a 142-a Adunare a UIP

Deputați de legislatura a X-a a Parlamentului Republicii Moldova vor participa la cea de-a 142-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (UIP) care se va desfășura în perioada 24-27 mai, în regim virtual, transmite Telegraph.md

Parlamentul Moldovei va fi reprezentat de Victor Bologan, Preşedintele Grupului naţional la UIP, Nicolae Ciubuc, membru al delegației Moldovei la UIP, și Alla Pilipețcaia.

Agenda Adunării include o dezbatere generală cu tema ”Depășirea pandemiei astăzi și construirea unui viitor mai bun: rolul parlamentelor”; strategii parlamentare pentru consolidarea păcii și securității împotriva amenințărilor și conflictelor rezultate din dezastrele legate de climă și consecințele acestora; integrarea digitalizării și a economiei circulare pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, în special a consumului și producției responsabile. De asemenea, vor fi prezentate rapoarte ale comitetelor permanente ale UIP.

În marja Adunării UIP, timp de două zile, pe 24-25 mai curent, oficialii vor participa la Reuniunea Consiliului Director al UIP, în cadrul căruia Președintele UIP, Duarte Pacheco, va prezenta raportul de activități întreprinse, precum și noi viziuni, în special, de la ultima sesiune a Consiliului Director. Secretarul general al UIP, Martin Chungongva, va face o retrospectivă cu privire la implementarea strategiei pentru anii 2017-2021. De asemenea, participanții vor aborda în ansamblu statutul parteneriatului strategic dintre UIP și Organizația Națiunilor Unite.

Uniunea Interparlamentară reprezintă cel mai mare for interparlamentar din lume, care promovează obiectivele Organizației Națiunilor Unite și activează în strânsă colaborare cu aceasta. Uniunea Interparlamentară a fost instituită în 1889 și actualmente este constituită din 178 de state cu statut de membru, precum și 12 membri cu statut de asociat. Republica Moldova a devenit membru UIP în 1992.

Citește și: FOTO // Peste 300 de MII de doze de vaccin împotriva COVID-19 au fost administrate în Republica Moldova

Total
0
Shares
Total
0
Share